Producerea de energie în sectorul agricol: bioenergie

Agricultura și energia au o relație specială deoarece agricultura reprezintă atât producție de energie, cât și consum de energie. Fotosinteza este procesul prin care plantele absorb energia solară și o transformă în propria lor biomasă. Biomasa poate fi arsă direct sau transformată în biocombustibili lichizi sau poate produce biogaz. Pe de altă parte, agricultura necesită inputuri de energie în toate etapele producției, inclusiv utilizarea directă a energiei în mașini agricole, gestionarea apei, irigații, plantare și recoltare. Utilizarea energiei pentru procesarea alimentelor, depozitare și transportul către piețe este inclusă în consumul de energie post-recoltă. În plus, multe intrări de energie indirectă sunt utilizate în agricultură sub formă de îngrășăminte și pesticide [1].

În concordanță cu creșterea conștientizării producției agricole, energia biomasei este una dintre sursele de energie regenerabilă care câștigă popularitate și finanțare în fiecare an. Această energie este o sursă crucială de energie regenerabilă care poate satisface în mod durabil cererea tot mai mare de energie generată de industrializare și creșterea rapidă a populației [2]. Această energie poate reduce dependența de rețelele electrice suprasolicitate și poate înlocui combustibilii costisitori utilizați în industria locală. Biomasa poate genera toate formele de energie, inclusiv electricitatea, gazul, combustibilii lichizi și căldura, iar utilizarea sa poate furniza locuri de muncă în zonele rurale, poate preveni migrația către orașe, poate crește rentabilitatea agriculturii și poate contribui la refacerea terenurilor degradate. Această energie este, de asemenea, benefică în lupta împotriva încălzirii globale [3, 4].

Biomasa

Biomasa este o sursă importantă de energie care poate satisface cererea tot mai mare de energie cauzată de creșterea populației și de industrializare [5]. Biomasa este definită de către Directiva 2009/28/CE ca fiind "fracția biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor de origine biologică din agricultură (inclusiv substanțe vegetale și animale), silvicultură și industriile conexe, inclusiv pescuit și acvacultură, precum și fracția biodegradabilă a deșeurilor industriale și municipale" [6].

Biomasa reprezintă o sursă de energie chimică provenită de la soare. Lumina solară este folosită de organisme cum ar fi plantele și algele care folosesc procesele fotosintetice pentru a produce glucoză din dioxid de carbon și apă. Acest proces, cunoscut sub numele de fotosinteză, transformă energia solară în energie chimică legată și rezultă în producerea de biomasă. O sursă de energie durabilă este biomasa. Biomasa este produsă de plante prin fotosinteză [7].

Biomasa este definită ca fiind reprezentată de organisme vii sau recent decedate, precum și produsele lor derivate vegetale sau animale. Termenul este înțeles pe scară largă pentru a exclude cărbunele, petrolul și alte rămășițe fosilizate ale organismelor, precum și solul. În acest sens strict, biomasa include toate ființele vii. Cu toate acestea, în contextul energiei obținute din biomasă, termenul se referă la culturi, reziduuri și alte materiale biologice care pot înlocui combustibilii fosili în producția de energie și alte produse. Biomasa vie absoarbe carbonul pe măsură ce crește și îl eliberează când este utilizată pentru energie, rezultând într-un ciclu neutru din punct de vedere al carbonului care nu duce la creșterea concentrația de gaze cu efect de seră în atmosferă [8, 9].

Trecerea la surse de energie regenerabilă a câștigat importanță datorită creșterii anuale a populației globale și epuizării resurselor energetice. Cu 55% din toate sursele de energie regenerabilă și peste 6% din oferta mondială de energie provenind din bioenergie modernă, aceasta este cea mai semnificativă sursă de energie regenerabilă la nivel mondial. Între 2010 și 2021, utilizarea bioenergiei moderne a crescut cu o medie de 7% anual și este în creștere [10].

Resurse bioenergetice

Resursele de biomasă sunt resurse pe care le întâlnim în diverse medii și pot fi găsite aproape oriunde. După cum este prezentat în Figura 1, sursele de energie din biomasă includ [11]:

• Lemn și deșeuri provenite din prelucrarea lemnului, cum ar fi lemne de foc, pelete de lemn, așchii de lemn, rumeguș și alte deșeuri provenite din fabricile de mobilă și cherestea, precum și alcool din fabricile de celuloză și hârtie.

• Deșeuri și culturi, inclusiv porumb, soia, trestie de zahăr, iarbă comutatoare, plante lemnoase și alge, precum și resturi de procesare a culturilor și alimentelor, în principal pentru crearea de biocombustibili.

• Prezența materialelor biologice în deșeurile solide municipale, cum ar fi resturile alimentare, frunzele tăiate și bunurile din lână, bumbac și hârtie.

• Producția de biogaz și gaze naturale regenerabile din dejecțiile animale și apele uzate umane.

Utilizarea biomasei

Cele două tipuri de utilizare a biomasei sunt categorisite ca tradițională (clasică) și modernă. Utilizarea tradițională a biomasei presupune producția locală de lemn, cărbune, deșeuri agricole și deșeuri animale folosind tehnici simple de conversie. Cu alte cuvinte, energia este furnizată tradițional prin arderea directă a materialului de biomasă precum lemn, deșeuri vegetale și animale, și este larg utilizată, în special în țările în curs de dezvoltare [13].

Utilitatea energiei rezultate în urma metodei tradiționale, care este în mod tipic mai puțin eficientă, este reprezentată de energia necesară pentru gătit și încălzire. Având în vedere tendințele de creștere a populației în multe țări, reducerea utilizării biomasei în mod tradițional continuă să fie o sarcină dificilă. Pentru o utilizare mai durabilă și mai eficientă a resurselor de biomasă, sunt critice stimulentele pentru utilizarea biomasei moderne. Producția de plante pentru materie primă este prioritară în utilizarea modernă a biomasei. Arderea directă a biomasei produse astăzi, precum și utilizarea indirectă a biomasei solide prelucrate, cu densitate energetică mare, pentru producția de electricitate și/sau căldură sunt două exemple de utilizare modernă a biomasei. Stimulentele și sprijinul pentru tehnologiile de bioenergie trebuie să crească în fiecare țară pentru ca utilizarea biomasei moderne să crească la nivel global [8, 10].

În utilizarea modernă a biomasei, metodele de conversie din materiale de biomasă precum deșeurile animale și agricole, deșeurile menajere, urbane și industriale/deșeurile cu conținut organic, culturile energetice, produsele silviculturii energetice, deșeurile forestiere, algele și mușchii care cresc în ecosistemele acvatice pot fi folosite pentru a genera căldură, electricitate și combustibil lichid sau gazos [13]. Aplicațiile moderne includ arderea directă a biomasei produse și utilizarea indirectă a biomasei solide cu densitate energetică mare prelucrată pentru generarea de electricitate și/sau căldură. Pentru a crește utilizarea globală a bioenergiei moderne, sprijinul și stimulentele pentru tehnologiile de bioenergie ar trebuie să fie sporite în fiecare țară [8, 10].

În timp ce aplicațiile primare ale biomasei sunt electricitatea, căldura și transportul, alte aplicații ale biomasei includ reutilizarea sau comercializarea produselor secundare generate în timpul proceselor de obținere a biomasei. Următoarele industrii folosesc biomasa [8]:

Sectorul energetic: Biomasa sub formă solidă, lichidă și gazoasă este utilizată pentru a genera electricitate.

Sectorul industrial: În industrie, energia din biomasa este folosită pentru o varietate de sarcini, inclusiv producția de abur, cogenerare, încălzire, răcire și iluminare.

Sectorul transporturilor: Biocombustibilii furnizează combustibili alternativi, în special pentru transportul rutier și aerian.

Sectorul construcțiilor: Este utilizată în principal pentru încălzire și gătit în această industrie.

Conversia biomasei în energie

Materialele organice precum deșeurile forestiere, agricole, domestice și animale sunt exemple de biomasă, definită ca material biologic produs direct sau indirect prin fotosinteză. Diverse metode de conversie sunt utilizate pentru a transforma biomasa în bioenergie [14].

Energia biomasei este un tip de energie solară eliberată și stocată sub formă de energie chimică ca rezultat al diferitelor procese biologice și termochimice care implică legăturile chimice între moleculele de oxigen, carbon și hidrogen. Biomasa poate fi transformată în combustibili solizi, lichizi sau gazoși, făcând-o o sursă versatilă de energie regenerabilă. Poate fi folosită pentru a genera căldură și/sau electricitate, precum și ca combustibil de transport [14, 15].

Pentru a converti biomasa în energie utilă sunt necesare mai multe etape de proces. Tehnologiile aplicate sunt adaptate la structura fizică, compoziția chimică și serviciile energetice necesare materiilor prime utilizate. Produsele precum biogazul, biodieselul, bioetanolul și gazul sintetic sunt produse folosind diverse metode de conversie aplicate materiilor prime de biomasă. Aceste produse sunt utilizate pentru încălzire, producerea de electricitate și transport [8, 16].

După cum este prezentat în Figura 2, diverse procese sunt folosite pentru a converti biomasa în energie, incluzând [11]:

• Conversia termică - arderea directă

• Conversia termochimică

• Conversia chimică

• Conversia biologică

Conversia termică - arderea directă

Arderea directă este cel mai comun și cel mai matur mod de a converti biomasa în energie utilă. Arderea este reacția chimică rapidă a componentelor combustibile din biomasă cu oxigenul. Ca produs al acestei reacții chimice este căldura, dioxidul de carbon, vaporii de apă și unii oxizi metalici [18].

Biomasa are o capacitate cuprinsă între câteva MW și 100 MW sau mai mult. Centrala cu abur, care generează abur la temperaturi și presiuni ridicate, și turbinele, care folosesc acest abur pentru a genera electricitate, sunt cele două componente principale ale procesului de ardere directă. De obicei, cuptoarele și cazanele sunt utilizate pentru a genera abur pentru utilizarea în sistemele de încălzire/răcire la nivel de district sau pentru a conduce turbine pentru a genera electricitate. Toată biomasa poate fi arsă direct pentru a încălzi clădiri și apă, a încălzi sisteme industriale, precum și pentru a genera electricitate în turbine cu abur. Deși au fost dezvoltate noi sisteme de ardere pentru a crește eficiența, căldura obținută este în general apropiată ca valoare de căldura care ar fi produsă din cărbune de calitate medie, în funcție de tipul de biomasă. Sistemele de ardere în pat fluidizat sunt, de asemenea, disponibile în industrie ca sisteme de ardere extrem de eficiente [11, 12, 19].

Incinerarea este tehnologia cel mai des utilizată pentru utilizarea biomasei în generarea de electricitate și căldură. Numai în Europa există peste 1000 de centrale electrice active pe bază de biomasă. Arderea biomasei este larg utilizată pentru producția de energie în Finlanda și Suedia, care au suprafețe forestiere mari. În afara Europei, majoritatea centralelor se găsesc în Brazilia, China și India. Centralele din China sau India sunt de obicei proiectate pentru a genera electricitate. În Europa, centralele electrice pe bază de biomasă generează atât electricitate, cât și căldură pentru sistemele de încălzire/răcire la nivel de district/central [15].

Conversia termochimică

Procesul de folosire a căldurii pentru a crea diverse tipuri de combustibili solizi, lichizi sau gazoși este cunoscut sub numele de conversie termochimică. Această conversie produce gaz combustibil ca rezultat al descompunerii la temperaturi înalte a biomasei conținând carbon. Piroliza, torefacția, gazeificarea și lichefierea sunt toate exemple de procese de conversie termochimică. Utilizând o varietate de condiții de proces și configurații ale reactorului, energia stocată în structura biomasei poate fi convertită în combustibili solizi prin carbonizare (cărbune), combustibili lichizi prin piroliză sau lichefiere (bio-uleiuri) sau combustibili gazoși prin gazeificare (syngas) [15].

Piroliza este cea mai veche metodă de bază pentru producerea gazului din biomasă. Este definită ca o secvență de evenimente chimice și fizice care au loc atunci când lemnul este încălzit la 900 °C într-un mediu lipsit de oxigen. Gazele, smoala, compușii organici, apa și cărbunele sunt produse rezultate din piroliză [20]. Piroliza este o metodă preferată deoarece toate intrările pot fi reciclate în produse, poate fi folosită pentru a procesa orice tip de deșeuri organice sau alte deșeuri, folosește mai puțină energie deoarece se încălzește cu gazul produs în sistem și permite ajustarea parametrilor pentru a produce produsul dorit. Există trei moduri de a efectua piroliza: lent, rapid și instantaneu. Dacă produsul dorit este solid, deșeurile ar trebui să treacă printr-un proces de piroliză lentă; dacă este lichid, ar trebui utilizat un proces de piroliză rapidă [5].

Torefacția, asemănătoare cu piroliza, este conversia biomasei folosind căldura în absența oxigenului, dar la temperaturi mai mici decât cele utilizate în mod obișnuit de piroliză. Temperaturile în torefacție sunt în general cuprinse între 200 și 320 °C [17]. Biomasa pulverizată este hidrofobă și are o densitate energetică mare. Prin urmare, poate fi stocată în aer liber și transportată pe distanțe lungi fără a absorbi semnificativ apă și a-și pierde valoarea calorică. Stratificarea biomasei poate reduce în continuare costurile de procesare și transport [5].

Gazeificarea este descompunerea la temperaturi ridicate a solidelor conținând carbon precum biomasa pentru a produce gaz combustibil. În timpul procesului de gazeificare, biomasa este arsă cu aer controlat furnizat celulei de combustibil. Printre produsele secundare se numără gazele combustibile precum hidrogenul și metanul, precum și monoxidul de carbon, dioxidul de carbon și azotul. Aproximativ 85% din energia din biomasă poate fi convertită în gaz în timpul procesului de gazeificare. Acestea sunt procese de descompunere termică care implică încălzirea materiilor prime de biomasa la temperaturi ridicate în vase închise și presurizate cunoscute sub numele de gazeificatoare. Ele se disting în primul rând prin temperaturile de proces și cantitatea de oxigen disponibilă în timpul procesului de conversie [21, 22]. Cenușa rămasă de la arderea deșeurilor este de asemenea convertită în biocarbon, care variază în funcție de proprietățile chimice ale deșeurilor. Gazul produs după acest punct este utilizat pentru a genera căldură și putere în motoare cu ardere internă, microturbine, motoare termice și turbine cu gaze [14].

Conversia chimică

Conversia chimică implică folosirea agenților chimici pentru a transforma biomasa în combustibili lichizi. Conversia chimică a biomasei este procesul de transformare a biomasei în alte forme de energie utilizabilă prin interacțiuni chimice [17]. Cel mai comun tip de conversie bazată pe substanțe chimice este trans-esterificarea. Trans-esterificarea este reacția chimică care leagă acizii grași din uleiuri, grăsimi și grăsimi de alcool. Acest proces reduce vâscozitatea acizilor grași și îi face combustibili. Biodieselul, glicerina și săpunurile sunt toate produsele secundare comune ale trans-esterificării. Glicerina se separă de biodiesel ca rezultat al reacției, deoarece are o densitate mai mare decât biodieselul și sedimentează. Apoi, distilarea este folosită pentru a recupera alcoolul care a fost combinat cu biodieselul. Alcoolul și uleiul reacționează împreună pentru a produce glicerina, biodieselul și alcoolul. Biodieselul poate fi fabricat din aproape orice bio-ulei (cum ar fi uleiul de soia), grăsime animală sau sebum, sau ulei de copac [17, 23].

Conversia biochimică

Conversia biochimică descrie procesul de utilizare a bacteriilor sau a unor enzime produse de microorganisme pentru a descompune biomasa. Termenul "metode de conversie biochimică" descrie procesele biologice utilizate pentru a transforma biomasa. Aceste proceduri încearcă să separe diferite microorganisme sau enzime din biomasă pentru a obține produse finale și produse intermediare. Ca rezultat al procesului, se produc biogaz, hidrogen, etanol, butanol, acetonă, diverși acizi organici și substanțe chimice [5].

Principalele procese de conversie biochimică includ digestia anaerobă și fermentația [19]. Folosirea microorganismelor în absența oxigenului pentru a descompune materia organică este cunoscută sub denumirea de digestie anaerobă sau digestie fără aer. Acest proces realizează de asemenea conversia biomasei în metan și dioxid de carbon. Digestia anaerobă, un sistem de traducere biochimică, este o metodă aplicată pentru a produce biogaz bogat în metan și carbon din resturile de culturi, resturile alimentare și gunoiul (uman și animal). Digestia anaerobă este larg utilizată în tratarea apelor uzate și pentru a reduce emisiile din gropile de gunoi. Digestia anaerobă este un proces în mai multe etape. Mai întâi, bacteriile sunt folosite în hidroliză pentru a descompune carbohidrații în forme digerabile pentru alte bacterii. Zaharurile și aminoacizii rezultați sunt convertiți de al doilea grup de bacterii în dioxid de carbon, hidrogen, amoniac și acizi organici. Produsele secundare sunt apoi transformate de bacteriile suplimentare în metan și dioxid de carbon [5, 17]. Digestia anaerobă poate biodegrada aproape toată biomasa, cu excepția materialelor lemnoase, și este potrivită pentru materii prime umede precum deșeurile animale, nămolul de canalizare, deșeurile agricole umede și fracțiunile organice ale deșeurilor municipale. În gropile de gunoi, digestia anaerobă este de asemenea utilizată pentru a produce energie din gazele de gropi de gunoi [5].

Utilizarea drojdiilor pentru a converti carbohidrații în alcool, în special etanolul, cunoscut și sub denumirea de bioetanol, este cunoscută sub numele de fermentație. În acest proces se utilizează căldură pentru a converti amidonul din materia organică în zahăr. Zahărul rezultat este fermentat pentru a produce etanol. Există mai multe etape în procesul general. Materiile prime agricole sunt măcinate înainte de a fi amestecate cu apă pentru a forma o pastă. Căldura și enzimele sunt folosite pentru a procesa materialele măcinate într-o pastă mai fină. Pentru a converti amidonul în glucoză, se adaugă enzime suplimentare. Pasta zaharată este apoi pompată într-o cameră de fermentație și se adaugă drojdiile. După 48-50 de ore, lichidul fermentat este distilat pentru a separa alcoolul de solidele rămase [5, 24].

Conversia biomasei prin fermentație este crucială deoarece face posibilă producerea unei varietăți de produse în circumstanțe simple. Structura și compoziția materiei prime a biomasei au un impact asupra cantității de materie organică care fermentează. Alegerea materiilor prime pentru acest proces ar trebui să țină cont de competiția existentă între acestea și produsele alimentare. Cu toate acestea, se recunoaște că deșeurile forestiere și agricole sunt cele mai bune surse de biomasa [5].

Progrese în tehnologiile bazate pe biomasă

Datorită progreselor în tehnologiile energetice, biomasa, care a fost utilizată de secole în principal pentru încălzirea locuințelor, este acum folosită în transport și pentru producția de electricitate. Prin transformarea în forme de energie precum hidrogen, etanol, metanol, metan și ulei de piroliză, contribuie, de asemenea, la progresul tehnologic și la economia națiunii [14].

Producția diverselor biomase a devenit o problemă importantă odată cu utilizarea modernă a acesteia. În acest sens se remarcă pădurile energetice și agricultura energetică. În afară de culturile energetice care conțin componente bogate în energie, plantele crescute în diferite regiuni climatice includ iarbă de stuf, papură și iarbă kenger. Alte opțiuni de materii prime pentru biomasă includ biomasa acvatică precum algele și mușchii, precum și specii de semințe de ulei nealimentare precum Jatropha [5, 25].

Cenușa, îngrășământul și biocharul sunt cele mai valoroase produse secundare ale procesării biomasei. Cenușa reziduală produsă de centralele pe bază de biomasă poate fi folosită ca material aditiv pentru ciment în producția de brichete sau ca îngrășământ în lucrările de refacere a terenurilor. Un alt produs secundar al pirolizei este biocharul, care poate fi reîncorporat în procesele de producție a electricității, folosit pentru încălzire sau aplicat ca îngrășământ. Una dintre cele mai promițătoare abordări pentru generarea de energie regenerabilă este producția de biogaz prin digestia anaerobă a resurselor precum deșeurile animale și nămolul de canalizare. Acest proces produce biomasă organică digerată cu proprietăți utile pentru fertilizarea solului [14, 26].

Avantajele și dezavantajele energiei obținute din biomasă

Utilizarea biomasei, la fel ca orice altă formă de generare a energiei, are atât avantaje, cât și dezavantaje. Bioenergia are un potențial enorm printre sursele alternative de energie și poate furniza energie continuă. Un alt avantaj este că bioenergia este ușor de stocat. Mai jos sunt enumerate câteva dintre avantajele energiei biomasei [8, 27, 28]:

• Ca parte naturală a ciclului, utilizarea biomasei reduce cantitatea de carbon eliberată în atmosferă în comparație cu alți combustibili fosili.

• Biomasa poate transforma deșeurile într-o sursă de energie regenerabilă, deoarece societatea produce continuu deșeuri.

• Din biomasă se pot obține numeroase surse de energie pentru o varietate de utilizări.

• Aproape peste tot există o ofertă bogată de resurse de biomasă.

• Din punct de vedere al potențialului de resurse, biomasa se numără printre cele mai importante surse de energie regenerabilă.

• În contrast cu alte surse de energie, centralele electrice pe bază de biomasă au o disponibilitate ridicată și pot funcționa în mod continuu, deoarece pot funcționa la capacitate de bază.

• Când sunt utilizate metode durabile, biomasa îmbunătățește calitatea solului, a aerului și a apei. De exemplu, prin restaurarea terenurilor degradate, utilizarea materiilor prime din biomasă putând îmbunătăți solul. În plus față de numeroasele avantaje ambientale pe care le poate oferi, biomasa încetinește și ritmul schimbărilor climatice.

• Producția și prelucrarea locală a combustibilului din biomasă reduce dependența de importuri în consumul de energie și stimulează economia locală prin generarea de locuri de muncă și reducerea acumulării de deșeuri.

• Utilizarea deșeurilor solide contribuie la reducerea formării deșeurilor. În consecință, sunt reduse atât cerințele de teren pentru depozitele de deșeuri, cât și costurile de eliminare.

Cel mai serios aspect cu care se confruntă sectorul biomasei este lipsa politicilor consistente și pe termen lung, precum și incertitudinea creată de imprevizibilitatea reglementărilor și stimulentelor viitoare. Dezavantajele biomasei sunt enumerate mai jos [8, 27]:

• Unii biocombustibili trebuie amestecați cu combustibili fosili pentru a le crește eficiența.

• Deși biomasa este neutră din punct de vedere al carbonului, atunci când unele dintre deșeurile sale sunt utilizate se produce gaz metan, lucru nociv pentru mediu.

• Defrișarea pentru producția de energie distruge zonele forestiere și amenință biodiversitatea.

• Pierderile de producție ar putea rezulta din lipsa de experiență în industrie, a managementului și personalului care operează centralele pe bază de bioenergie.

• Nu orice tip de deșeuri poate fi utilizat direct ca biomasă. Pentru a utiliza mai eficient deșeurile, ar trebui să se promoveze segregarea acestora.

Bibliografie

1. FAO, Chapter 2: Energy for Agriculture, in The Energy and Agriculture Nexus, Environment and Natural Resources Working Paper No. 4, Food and Agriculture Organization of the United Nations. 2000: Rome.

2. FAO, Chapter 4: The Energy Function of Agriculture, in The Energy and Agriculture Nexus, Environment and Natural Resources Working Paper No. 4, Food and Agriculture Organization of the United Nations. 2000: Rome.

3. FAO, Chapter 3: Rural Energy Supply, in The Energy and Agriculture Nexus, Environment and Natural Resources Working Paper No. 4, Food and Agriculture Organization of the United Nations. 2000: Rome.

4. Lacirignola C. and Graziano da Silva J., Energy and Agri-Food Systems: Production and Consumption, in Mediterra : Zero waste in the Mediterranean. Natural resources, food and knowledge. FAO (Rome, Italie), CIHEAM (Paris, France). Presses de Sciences Po. 409 p. 2016.

5. Çolakoğlu, M., S. Aslan, and E. Kumdereli, Biyokütle ve Biyoenerji Sektörlerine Genel Bakış, P. Türkiye, Editor. 2022: Ankara.

6. Di Fraia, S., et al., Energy potential of residual biomass from agro-industry in a Mediterranean region of southern Italy (Campania). Journal of Cleaner Production, 2020. 277: p. 124085.

7. Hanif, M.A., et al., Chapter 9 - Renewable energy from biomass, in Renewable and Alternative Energy Resources, M.A. Hanif, et al., Editors. 2022, Academic Press. p. 555-603.

8. PWC. Biyokütle ve Biyoenerji Sektörlerine Genel Bakış. 2021; Available from: https://www.pwc.com.tr/tr/sektorler/enerji/biyokutle-ve-biyoenerji-sektorlerine-genel-bakis-web.pdf.

9. EESI. Bioenergy (Biofuels and Biomass). 2022 12.05.2023]; Available from: https://www.eesi.org/topics/bioenergy-biofuels-biomass/description.

10. IEA, Bioenergy, IEA, Paris https://www.iea.org/reports/bioenergy, License: CC BY 4.0. 2022.

11. EIA. Biomass - Basics, The U.S. Energy Information Administration (EIA). 2022 11.02.2023]; Available from: https://www.eia.gov/energyexplained/biomass/#:~:text=Biomass%20sources%20for%20energy%20include,from%20pulp%20and%20paper%20mills.

12. Çağlayan, E., Ö. Ataç, and V. Çoban, Biyoenerji Her Yerde. Bilim ve Teknoloji, 2009.

13. Sözen, E., et al., Biyokütle kullanımının enerji, çevre, sağlık ve ekonomi açısından değerlendirilmesi. Bartın Orman Fakültesi Dergisi, 2017. 19(1): p. 148-160.

14. Deloitte, Biyokütlenin altın çağı. 2014.

15. ALMA, H., TÜBA Biyokütle Enerjisi Raporu, in TÜBA Enerji Çalışma Grubu. 2022.

16. Adams, P., et al., Biomass conversion technologies, in Greenhouse gas balances of bioenergy systems. 2018, Elsevier. p. 107-139.

17. Williams, C. Biomass Conversation. 2010 13.03.2023]; Available from: https://web.archive.org/web/20190120125347/http://www.wgbn.wisc.edu/conversion/.

18. Glushkov, D.O., et al., Composition of gas produced from the direct combustion and pyrolysis of biomass. Process Safety and Environmental Protection, 2021. 156: p. 43-56.

19. Tursi, A. and F. Olivito, 1 - Biomass conversion: general information, chemistry, and processes, in Advances in Bioenergy and Microfluidic Applications, M.R. Rahimpour, et al., Editors. 2021, Elsevier. p. 3-39.

20. Hornung, A., Biomass Pyrolysis, in Encyclopedia of Sustainability Science and Technology, R.A. Meyers, Editor. 2012, Springer New York: New York, NY. p. 1517-1531.

21. Wieser, A., Biomass Combustionbion for Electricity Generation, in Encyclopedia of Sustainability Science and Technology, R.A. Meyers, Editor. 2012, Springer New York: New York, NY. p. 1231-1268.

22. Abdurrahman, G., Biomass Conversion Technologies for Bioenergy Generation: An Introduction, in Biotechnological Applications of Biomass, B. Thalita Peixoto, B. Thiago Olitta, and B. Luiz Carlos, Editors. 2020, IntechOpen: Rijeka. p. Ch. 1.

23. Sinem, I. and S.J.A.B.v.T.D. Yavuz, Biyokütleden Elde Edilen Biyoyakıtlara Genel Bir Bakış. 2022(34): p. 193-201.

24. Brethauer, S. and M.H. Studer, Biochemical Conversion Processes of Lignocellulosic Biomass to Fuels and Chemicals - A Review. Chimia (Aarau), 2015. 69(10): p. 572-81.

25. Karaosmanoğlu, F. Biyokütle teknolojilerinde yenilikler ve trendler. 2021 03.06.2023]; Available from: https://biyoenerjidergisi.com/biyokutle-teknolojilerinde-yenilikler-ve-trendler/.

26. Alessandra, T., et al., Biomass Digestion to Produce Organic Fertilizers: A Case-Study on Digested Livestock Manure, in Biomass Now, M. Miodrag Darko, Editor. 2013, IntechOpen: Rijeka. p. Ch. 8.

27. Rahman, S.R., et al., Overview of biomass energy. International Journal of Engineering Research Technology, 2013. 2(11).

28. Rosillo-Calle, F., Overview of biomass energy, in The biomass assessment handbook. 2012, Routledge. p. 23-48.