Agricultură sustenabilă

Singura sursă de hrană pentru oameni este agricultura. În timp ce asigură securitatea alimentară globală, agricultura durabilă ar trebui să sprijine gestionarea durabilă a terenurilor, a apei și a resurselor naturale. Pentru ca agricultura să fie durabilă, trebuie să furnizeze bunuri și servicii care să satisfacă nevoile generațiilor prezente și viitoare, menținând în același timp rentabilitatea, sănătatea mediului și echitatea socială și economică [1, 2]. Sistemele de producție alimentară, precum și politicile și instituțiile care susțin securitatea alimentară globală, sunt din ce în ce mai incapabile să reducă insecuritatea alimentară sau să asigure durabilitatea mediului [3].

Dezvoltare sustenabilă

Sustenabilitatea se bazează pe principiul „satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Un obiectiv major al sustenabilității este ca oamenii să trăiască în pace și pe termen lung pe Pământ. Deciziile la nivel internațional, național și individual pot fi ghidate de ideea de sustenabilitate [4].

După cum este prezentat în Figura 1, pilonii de mediu, cel economic și cel social sunt utilizați pentru a descrie sustenabilitatea. Există numeroase probleme asociate cu sustenabilitatea mediului, de la poluare la gestionarea resurselor naturale. Principalul obiectiv al sustenabilității mediului este reducerea impactului activităților umane asupra mediului, încurajând în același timp restaurarea și conservarea habitatului nostru natural. Protecția mediului este frecvent primul lucru care vine în minte atunci când se ia în considerare sustenabilitatea. Cu toate acestea, conceptul de durabilitate cuprinde și durabilitatea socială și economică [5].

Figura 1: Cei trei piloni ai sustenabilității.

Obiectivele globale, denumite și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), au fost stabilite de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în 2015 ca o componentă a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Din cauza schimbărilor climatice, această agendă urmărește reducerea sărăciei, a problemelor de sănătate, a analfabetismului și a creșterii economice lente. ODD sunt un „plan pentru a obține un viitor mai bun și mai durabil pentru toți” și includ 169 de ținte, pe lângă cele 17 obiective pentru a aborda aceste probleme (Figura 2). În următorii 15 ani, ODD-urile vor ghida planurile naționale de dezvoltare [8].

Deoarece ODD sunt interconectate, multe sectoare și industrii au un impact asupra unei varietăți de aspecte legate de ODD, inclusiv agricultura, care este esențială pentru atingerea ODD până în 2030, așa cum a fost stabilită de ONU. Agricultura este un punct focal pentru multe dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă [9]. ODD nr. 2, care se referă la producția de alimente, solicită „eliminarea foametei, asigurarea securității alimentare și a unei nutriții îmbunătățite și promovarea unei agriculturi durabile”. Cu toate acestea, fără un sector agricol de succes și sustenabil, alte ODD nu pot fi atinse. De exemplu, producția de alimente este indisolubil legată de alte provocări ale ODD, inclusiv asigurarea accesului la apă curată și salubritate (ODD nr. 6), asigurarea accesului la energie curată și la prețuri accesibile (ODD nr. 7), promovarea ocupării decente a forței de muncă și a creșterii economice (ODD nr. 8) și promovarea consumului și a producției responsabile (ODD nr. 12). Agricultura afectează în mod indirect ODD privind viața pe pământ (ODD nr. 15), egalitatea de gen (ODD nr. 5), acțiunile climatice (ODD nr. 13) și sărăcia (ODD nr. 1). Alimentația și agricultura sunt esențiale pentru Agenda 2030, de la eradicarea sărăciei și a foametei până la combaterea schimbărilor climatice și conservarea resurselor naturale [8, 10].

Probleme legate de agricultură și durabilitate

Agricultura se confruntă cu numeroase provocări în secolul al XXI-lea. Principalele preocupări legate de durabilitate pe care industria alimentară și agricolă trebuie să le abordeze sunt foametea în țările în curs de dezvoltare, obezitatea în țările dezvoltate, creșterea prețurilor la alimente, schimbările climatice persistente, creșterea necesarului și utilizării combustibililor și a costurilor de transport, deficiențele de pe piața globală, poluarea globală cu pesticide, adaptarea și rezistența la dăunători, pierderea fertilității solului și a carbonului organic, eroziunea solului, scăderea biodiversității și deșertificarea [11, 12].

Agricultura durabilă este o opțiune viabilă pentru abordarea problemelor fundamentale și aplicate ale producției alimentare într-un mod responsabil din punct de vedere ecologic, economic și social. Aceasta presupune crearea și punerea în practică a unor practici de gestionare care să sprijine procesele organice pentru a conserva toate resursele, a reduce risipa și a proteja mediul înconjurător, păstrând sau sporind în același timp rentabilitatea fermei. Este esențial să se lucreze cu procesele naturale ale solului [13, 14]. În plus, în întreprinderile agricole care includ animale trebuie să se abordeze și preocupările legate de bunăstarea animalelor [1].

Ritmul actual de creștere a producției agricole este nesustenabil din cauza efectelor dăunătoare asupra resurselor naturale și a mediului. Până la 75% din diversitatea genetică a culturilor a fost pierdută, o treime din terenurile agricole au fost degradate, iar 22% din rasele de animale sunt pe cale de dispariție. Treisprezece milioane de hectare de pădure se pierd în fiecare an în favoarea altor categorii de utilizare a terenurilor, iar mai mult de jumătate din stocurile de pește sunt folosite în totalitate. Problemele principale sunt reprezentate de lipsa tot mai mare și epuizarea rapidă a resurselor naturale, în condițiile în care cererea de produse și servicii agricole, cum ar fi produsele alimentare și furajele, crește rapid. Se preconizează că zonele cu cele mai mari rate de insecuritate alimentară și dependență agricolă vor înregistra cea mai rapidă creștere demografică [15].

În sistemele de agricultură durabilă, fluxurile de energie din sol deja existente, ciclurile de nutrienți și de apă, organismele benefice din sol și controlul natural al dăunătorilor sunt toate utilizate pe deplin [13]. Agricultura este atât un contribuitor semnificativ, cât și unul dintre cele mai vulnerabile sectoare economice la schimbările climatice. Emisiile de gaze cu efect de seră provenite din agricultură se produc atât în cadrul fermei, cât și la granița dintre ecosistemele naturale și terenurile agricole. Acestea reprezintă aproximativ 20% din toate emisiile cauzate de om [16].

După cum se prezintă în Figura 3, ca urmare a unui echilibru între creșterea emisiilor de la poarta fermei și scăderea emisiilor din schimbarea utilizării terenurilor, emisiile agricole la nivel mondial (inclusiv cele provenite din procesele de la poarta fermei și din schimbarea utilizării terenurilor) s-au apropiat de 11 miliarde de tone de echivalent CO₂ (CO₂ eq.) în 2019 [16]. Numai emisiile de GES legate de culturi și de animale contribuie la aproximativ 5 miliarde de tone de CO₂ eq. în atmosferă în fiecare an [17].

Asia a avut cele mai mari emisii absolute (4 miliarde de tone) în 2019, în timp ce Oceania și America Latină au avut cele mai mari emisii pe cap de locuitor (4-6 tone pe cap de locuitor). Africa a avut cea mai mare creștere (30%) din 1990, în timp ce America Latină a înregistrat cea mai mare reducere (20%). Mai mult de jumătate din emisiile agricole la nivel mondial au fost reprezentate de Brazilia, Indonezia și China. În Brazilia și Indonezia, defrișările și, respectiv, emisiile cauzate de incendiile de turbă au dominat emisiile agricole naționale, dar în China emisiile de la poarta fermei au fost cele care au contribuit cel mai mult [16].

În cadrul emisiilor de la poarta fermei, emisiile de metan, de protoxid de azot și de CO 2 au contribuit cu peste 7 miliarde de tone de CO 2 echivalent (eq.) în 2019, ceea ce reprezintă o creștere cu 9% față de 1990. Animalele au reprezentat două treimi din emisiile de metan și de oxid de azot. Schimbarea utilizării terenurilor a contribuit cu 3,5 miliarde de tone de CO 2 eq., majoritatea provenind din pierderile de carbon din despăduriri și incendii de turbării. Din 1990, prima emisiile din prima categorie au scăzut cu aproximativ 30%, în timp ce cele din cea de-a doua au crescut cu aproape 60% [16].

Agricultura sustenabilă și energia

Sistemele energetice și alimentare trebuie transformate pentru a satisface cererea în creștere la nivel mondial, pentru a le face mai incluzive, mai sigure și mai durabile și pentru a respecta Acordul de la Paris privind clima și Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Sistemele de aprovizionare cu alimente și energie au un impact semnificativ asupra mediului, a economiilor și a societății în ansamblu, ceea ce le face esențiale pentru atingerea multor ODD [18].

Actuala utilizare a energiei în sistemul alimentar este nesustenabilă. Din cauza lipsei de energie accesibilă, fiabilă și durabilă pentru milioane de oameni și pentru întreprinderile agroalimentare mici și mijlocii, există pierderi semnificative de alimente în etapele de după recoltare. Înainte ca acestea să ajungă pe piață, aproximativ 14% din alimentele produse la nivel mondial se pierd [19]. Pierderile de alimente sunt abordate de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, deoarece reducerea pierderilor duce la o cerere mai mică de terenuri, apă și energie, precum și la emisii mai mici [20]. În 2019, peste 2,6 miliarde de persoane au plătit o sumă disproporționată de bani pentru a trăi fără acces la combustibili și tehnologii de gătit curate [18].

O treime din cererea finală totală de energie la nivel mondial este reprezentată de sistemele agricole și alimentare, cea mai mare parte implicată în procesele post-recoltare și sub formă de combustibili fosili [21]. La un moment dat, de-a lungul lanțului valoric, pierderile de alimente duc la pierderea a aproximativ 30% din această energie [18].

Toate fazele de producție, prelucrare și distribuție a alimentelor până la consumul final sunt incluse în lanțurile de aprovizionare agroalimentară [12]. În sistemul agroalimentar global, agricultura este principala sursă de emisii de gaze cu efect de seră. Între 10% și 15% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial sunt direct atribuite agriculturii. Cu până la 30% mai multe emisii rezultă din schimbările categoriilor de utilizare a terenurilor și a defrișărilor către producția de hrană pentru animale. Metanul și protoxidul de azot, care împreună reprezintă aproximativ 22% din emisiile globale, sunt, de asemenea, produse în principal de agricultură [22].

Energia poate contribui la o agricultură durabile. Acest lucru poate fi realizat prin încorporarea tehnologiilor energetice eficiente și a energiei regenerabile în sistemele agricole; utilizarea deșeurilor din industria agroalimentară pentru a genera energie regenerabilă, reducerea emisiilor de GES legate de deșeuri și captarea carbonului în soluri și în culturile energetice cu ajutorul biofertilizatorilor produși din biomasă. Existența unei cantități suficiente de energie în lanțurile alimentare ar putea contribui la adaptarea la schimbările climatice prin creșterea rezilienței la schimbarea tiparelor meteorologice și, eventual, la creșterea veniturilor, prin diversificarea produselor și serviciilor, activități cu valoare adăugată și crearea de locuri de muncă la nivel local [18].

Bibliografie

1. FAWC, Sustainable agriculture and farm animal welfare, Farm Animal Welfare Committee 2016: London, UK.

2. HLPE, Food losses and waste in the context of sustainable food systems. A report by the High Level Panel of Experts on Food Security and Nutrition of the Committee on World Food Security, Rome. 2014.

3. Pretty, J.N., J. Thompson, F. Hinchcliffe, Sustainable agriculture: impacts on food production and food security. International Institute for Environment, Development. Gatekeeper Series, 1996(60).

4. Perdan, S., The Concept of Sustainable development and its Practical Implications. , in Sustainable Development in Practice: Case Studies for Engineers and Scientists. 2nd. ed. John Wiley & Sons Ltd, 2011. pp. 3-25, A. Azapagic, Editor. 2011.

5. Heinberg, R. and D. Lerch, What is sustainability? The post carbon reader, 2010. 11: p. 19.

6. Goniadis, G. and M. Lampridi, Introduction to Sustainable Development, ed. N. Moussiopoulos. 2015: International Hellenic University.

7. Purvis, B., Y. Mao, and D. Robinson, Three pillars of sustainability: in search of conceptual origins. Sustainability Science, 2019. 14(3): p. 681-695.

8. UN. Sustainable Development Goals, United Nations. 2022 13/10/2022]; Available from: https://unstats.un.org/sdgs/.

9. UN, Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, United Nations, A/RES/70/1, 2015. 2015.

10. Nhemachena, C., et al., Measuring Baseline Agriculture-Related Sustainable Development Goals Index for Southern Africa. 2018. 10(3): p. 849.

11. Lichtfouse, E., et al., Agronomy for sustainable agriculture. A review. Agronomy for Sustainable Development, 2009. 29(1): p. 1-6.

12. Gorjian, S., et al., Sustainable Food and Agriculture: Employment of Renewable Energy Technologies. Current Robotics Reports, 2022. 3(3): p. 153-163.

13. Chel, K., Renewable energy for sustainable agriculture. Agronomy for Sustainable Development, Springer Verlag/EDP Sciences/INRA, 10.1051/agro/2010029 . hal00930477, 2011. 31(1): p. 91-118.

14. UNDP, Sustainable Agriculture, in The International Guidebook of Environmental Finance Tools, United Nations Development Programme (UNDP). 2012, United Nations

15. FAO. Sustainable Agriculture. 2021 09/10/2022]; Available from: https://www.fao.org/sustainable-development-goals/overview/fao-and-the-2030-agenda-for-sustainable-development/sustainable-agriculture/en/.

16. FAO, Emissions from agriculture and forest land. Global, regional and country trends 1990–2019. FAOSTAT Analytical Brief Series No 25. Rome. 2021.

17. Tubiello, F., Greenhouse Gas Emissions Due to Agriculture. 2019.

18. FAO and IRENA, Renewable energy for agri-food systems – Towards the Sustainable Development Goals and the Paris Agreement. Abu Dhabi and Rome. https://doi.org/10.4060/cb7433en, 2021.

19. FAO, Food loss and waste must be reduced for greater food security and environmental sustainability, Food and Agriculture Organization, Rome, www.fao.org/news/story/en/item/1310271/icode/. 2020.

20. FAO, “Energy-Smart” Food for People and Climate Issue Paper, Food and Agriculture Organization, Rome. 2011.

21. FAO, Energy, agriculture and climate change towards energy-smart agriculture, Food and Agriculture Organization of the United Nations. 2016.

22. Andreas Gattinger, J.J., Adrian Muller, Friedhelm Göltenboth and Jørgen Olesen, Mitigating Greenhouse Gases in Agriculture A challenge and opportunity for agricultural policies. 2011: Stuttgart.