CLIAVEEducație profesională agricolă axată pe climă

Modulul 1 · Capitolul 6

Culturi alternative pentru producerea de biomasă

Jaroslav Bernas, Petr Konvalina, Jaroslav Neumann · 19 min

ENTRCSROSRSL

Importanța surselor alternative de energie și culturilor furajere

Biomasa provenită din sursele alternative de energie și culturi furajere este o sursă de energie prin care este posibilă atât producerea căldurii, electricității, a diferitelor tipuri de combustibili în formă gazoasă, solidă și lichidă [1], cât și a furajelor utilizabile pentru animalele unei ferme [2]. Biomasa, printre care și culturile alternative utilizate pentru producerea energiei, sunt considerate surse de energie regenerabilă (SER), contribuind la atenuarea efectelor negative datorate încălzirii globale [3].

În acest sens, este foarte importantă multifuncționalitatea biomasei, în aspecte cum ar fi: producerea de hrană, energie și furaje, conservarea biodiversității, servicii cu impact asupra societății. De asemenea, aduce oportunități pentru managementul și cercetarea strategică în domeniul forestier, agricultură și managementul pajiștilor pentru a combate încălzirea globală [4,5], contribuind pozitiv și asupra sistemelor de cultură rezistente la schimbările climatice.

Importanța culturilor alternative pentru producerea de biomasă poate fi rezumată în concordanță cu trei mari aspecte: social, economic și de mediu. În cazul beneficiilor sociale, aceste culturi pot fi benefice pentru obținerea de noi resurse de energie regenerabilă, care la rândul lor pot crește siguranța energetică și pot îmbunătății balanța comercială. Acest lucru va duce la apariția unor resurse alternative de angajare în zonele rurale. Producerea culturilor energetice ar putea rezulta și în crearea de asociații sau cooperative ale fermierilor. Cultivarea acestor resurse ar putea duce la îmbunătățirea serviciilor de educație, instruire și asistență acordate fermierilor. Din perspectiva beneficiilor economice, producerea culturilor energetice poate duce la dezvoltarea unor piețe noi și profitabile (bio-combustibili, chimicale, materiale, hrană, furaje, etc.) care să asigure fermierilor surse noi de venit și locuri de muncă. Încorporarea culturilor energetice poate promova dezvoltarea structurilor economice regionale și poate crea produse asociate cu valoare ridicată .

Din perspectiva culturilor rezistente climatic, beneficiile asupra mediului sunt esențiale, deoarece producerea de culturi pentru biomasă lignocelulozică (culturi energetice în acest caz) are potențialul de a asigura o plajă largă de beneficii cum ar fi îmbunătățirea calității apei, fitoremediere și tratarea apelor reziduale și nămolurilor, reducerea emisiilor de carbon și creșterea biodiversității. Chiar și problema degradării solului poete fi atenuată cultivând plante erbacee perene cu timp de rotație scurt. Mulțumită implementării sistemului de culturi energetice, presiunea asupra resurselor naturale finite poate fi redusă. Culturile energetice pot promova semnificativ utilizarea terenurilor marginale, susținând fauna, habitatele naturale și, per total, agro-biodiversitatea [6].

Energia alternativă și potențialul culturilor furajere în raport cu pericolul impus de secetă

Unul din cele mai mari pericole pentru agricultură este seceta. Seceta poate afecta semnificativ funcționarea tuturor sistemelor de culturi și trebuie adresată corespunzător. Energia alternativă sau culturile energetice pot aduce soluții în acest sens. În contextul schimbărilor climatice, seceta este deseori considerată o mare amenințare asupra ecosistemelor. Stresul hidric limitează cantitatea de biomasă mai mult decât toți ceilalți factori de stres biotic sau abiotic împreună. Frecvența și extinderea locală a sezoanelor uscate crește constant. Recent, s-au adeverit multe din scenariile prezicând pentru Europa și regiunea Mediteraneeană frecvente perioade secetoase și valuri de căldură [7], la fel ca majoritatea scenariilor legate de schimbările climatice care au prezis fluctuații extreme ale precipitațiilor alternând cu perioadele de secetă [8] sau cele prezicând un consum crescut de apă pentru agricultură. Unul din cele mai întâlnite efecte ale secetei asupra culturilor este creșterea lungimii rădăcinilor, tipică pentru plantele anuale, mai ales culturile agricole [9]. Șansele plantelor de supraviețuire în condiții de secetă extremă sunt mai mari atâta timp cât se poate întârzia reducerea potențialului apei în protoplasmă (abilitatea de a întârzia uscarea) și cu cât protoplasma se poate usca fără a produce daune (abilitatea de a întârzia uscarea). Toleranța la diferite umidități ale solului depinde mult și de stadiul de dezvoltare a plantelor [8]. Un necesar de apă scăzut trebuie înțeles ca abilitatea unei specii de a supraviețui în condiții limitate de umiditate, indiferent de recoltă. În cazul culturilor rezistente la secetă s-a observat că acestea au stomatele deschise chiar și atunci când apa lipsește. Unele plante își rulează frunzele (ca în cazul unor ierburi energetice) [10]. Sistemele de culturi includ în mod alternativ un număr de plante energetice, tocmai datorită rezistenței lor la stres hidric și necesarului redus de apă [11,12]. Trebuie făcută diferența între secetă în sol, caracterizată de o lipsă a apei disponibile în sol, și secetă atmosferică. Cea din urmă este periculoasă mai ales pentru că se instalează rapid, culturile nefiind capabile să se adapteze modificărilor. Rezistența plantelor la stres hidric nu este aceeași pe parcursul unui sezon. Rezistența scade cel mai mult în așa numitele perioade critice.

Rezistența la Secetă

Plantele (în principal culturile agricole) pot fi adaptate pentru a rezista la secetă. Rezistența la secetă este o proprietate care permite plantelor să îndure o perioadă de secetă (deficit de apă în sol) sau o perioadă caracterizată de temperaturi ridicate și asociată cu aer uscat fără o deteriorare semnificativă sau o reducere a producției. Speciile care sunt inerent rezistente la secetă sau au un necesar redus al consumului de apă pot fi de asemenea selecționate pentru sistemele de producere a plantelor. Acest lucru se referă mai exact la selecția culturilor energetice alternative propice pentru stocarea energiei sau ca furaje [11,12]. Combinația rezistenței la secetă și a celei de a rezista la temperaturi ridicate este avantajoasă pentru regiunile aride, dar aceste culturi nu sunt foarte potrivite în zone cu o variabilitate mare a vremii, doar ca o componentă a unei adaptabilități mai largi [9]. Rezistența la secetă este o proprietate complexă deoarece depinde de mai mulți factori: extinderea și puterea sistemului de rădăcini, raportul dintre masa supra și subterană, particularități morfologice și anatomice ale tulpinii și frunzelor care pot influența managementul apei, capacitatea regenerativă și viteza de dezvoltare, etc. Genetica rezistenței la secetă este complexă datorită unei multitudini de factori care o condiționează și o influențează [13]. Rezistența la secetă este o caracteristică complexă, fiind astfel dificil de testat, spre deosebire de alte proprietăți, doar în condiții de câmp, unde există un număr ridicat de factori de stres, reproductibilitatea rezultatelor în ani diferiți fiind dificilă. Toleranța și rezistența la secetă în general pentru diferite specii și varietăți ale unei culturi se bazează pe câteva legi fiziologice [9]. Testarea rezistenței la secetă este dificil de realizat ca metodă. Mai degrabă se aleg metode de laborator care compară formarea masei de plantă în condiții de secetă și condiții în care are loc irigarea, camere climatice, sau se folosesc metode indirecte. În câmp se compară producția obținută ca rezultat al cultivării de varietăți noi în zone uscate și în zone în care variabilitatea climei este redusă.

Culturi energetice alternative

Există deja culturi selectate cu potențial de producere a bioenergiei pentru zone europene, culturi care îndeplinesc cerințele legate de eficiența industriei bioenergetice. Nu toate culturile au calitățile necesare și, astfel, trebuie identificate plantele și tehnicile potrivite pentru fiecare zonă agroecologică, cu scopul de a îmbunătății continu reducerea costurilor legate de pre-tratament, cultivare și conversie. Dintre culturile cu potențial pentru producerea de bioenergie în diferite zone ale Europei amintim: porumbul, muștarul, cânepa, inul, ricinul, trifoiul sau lucerna, sfecla de zahăr, rapița, floarea soarelui, cartofii, grâul, alte cereale, sorgul, cardonul, trestia uriașă, iarba albă, iarba de argint (Miscanthus), iarba comutatoare (Panicum virgatum), eucaliptul, plopul și salcia. Aceste culturi sunt diferite în ceea ce privește recolta, clasificarea agricolă și în raport cu mediul și sustenabilitatea geografică [5].

Culturi energetice anuale versus culturi perene

Alegerea culturii energetice alternative celei mai potrivite este crucială mai ales în termeni de strategie și eficiență pentru înlocuirea celor tradiționale și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră [14]. Culturile alternative selectate ar trebui să aibă o recoltă ridicată și un potențial energetic mare, pe lângă un impact minim asupra mediului [15]. Decizia de a implementa culturi anuale sau perene poate fi deschisă. Eficiența energetică totală, adică raportul dintre energia consumată și cea câștigată, este mai mare pentru culturile perene decât cele anuale, depinzând de recoltă și intensitatea cultivării [16,17]. Efectele pozitive ale culturile perene asupra mediului rezidă mai ales datorită nivelului de acoperire a solului, a sechestrării mai ridicate a CO2 [18,19] și promovării biodiversității [20]. În general, acestea au un impact mai bun asupra mediului decât culturile anuale și sunt asociate cu o cantitate mai mare de biomasă rezultată, stabilitate crescută a energiei curate și impact mai mic asupra mediului [21]. Alegerea suprafeței pentru a cultiva plante energetice și culturi furajere trebuie să se bazeze în primul rând pe potențialul recoltei, intensitatea producției și tipul de tehnologie utilizată [15,17]. De asemenea, producerea culturilor anuale poate deveni mai prietenoasă cu mediul, de exemplu atunci când se reduce numărul lucrărilor efectuate asupra solului, când se realizează rotația culturilor, iar solul poate avea o capacitate ridicată pentru stocarea carbonului [22]. Avantajele culturilor energetice anuale sunt bine-cunoscute, constând, printre altele, în rutina tehnologiilor de producție, flexibilitatea de schimbare a tipului de cultură și distribuția acestora, precum și posibilitatea de utilizare parțială a recoltelor pe piața alimentară, de furaje și influențând prețurile energiei.

Utilizarea culturilor alternative pentru energie și furaje și combaterea schimbărilor climatice

Activitățile din agricultură au un impact negativ semnificativ asupra mediului, mai ales datorită utilizării terenurilor, a fertilizatorilor și consumului energetic implicat. Cel mai mare potențial pentru îmbunătățirea acestei situații implică creșterea cantității de biomasă produsă și a randamentului energetic, adoptarea unor practici agricole mai puțin invazive și cultivarea exclusivă a culturilor perene [23]. Pe de altă parte, unul din dezavantajele culturilor eco-energetice este că acestea concurează pe terenul arabil cu culturile utilizate în alimentație [24]. Acest lucru nu este valabil și pentru furaje deoarece scopul principal al acestora este de a produce biomasă pentru a hrăni animalele. Astfel, se recomandă plantarea culturilor energetice mai ales în zone marginale [25] sau în cele în care producția agricolă este limitată, ori pe soluri degradate [26]. În general, există niște criterii principale pentru a determina sustenabilitatea energetică a culturilor: utilizarea și schimbarea destinației întinderilor de pământ, amprenta hidrică a culturilor energetice, impactul acestora asupra biodiversității [20], schimbările climatice, stocarea carbonului, atenuarea producerii și ciclului de viață al gazelor cu efect de seră, precum și menținerea fertilității solului [5].

Pentru a aplica principiile sustenabilității, este necesară identificarea unor modalități eficiente din punct de vedere economic care, cel puțin parțial, să evite producerea gazelor cu efect de seră în agricultură. Dacă ar fi să ne gândim la limitarea producerii gazelor cu efect de seră într-un anumită tehnică de cultivare, este necesar să ne îndreptăm atenția mai întâi asupra surselor acestora. Gazele cu efect de seră provin în principal din producerea și utilizarea fertilizatorilor pe bază de azot, emisii legate de producerea acestor fertilizatori și aplicarea lor. Soluția generală legată de combaterea emisiilor de gaze cu efect de seră în agricultură poate fi reducerea cantității de fertilizatori [22,27]. În fond, scăderea dozelor de fertilizator utilizați în sectorul agricol a fost considerată de mult timp o activitate cheie pentru reducerea emisiilor de N2O și NO. Cantitatea de gaze cu efect de seră din agricultură este foarte mult influențată și de sistemul de management. Sistemele convenționale din agricultură se bazează pe introducerea unei cantități mai mari de fertilizatori organici sau minerali acest lucru fiind un factor cheie pentru limitarea emisiilor de N2O și NO din sol. N2O poate fi considerat principalul gaz cu efect de seră iar managementul ecologic al sistemelor produce de obicei o cantitate mai mică (inclusiv de CO2) datorită folosirii unei cantități mai mici de fertilizator [28]. Cele mai mari emisii se consideră a fi cele legate de producția și utilizarea fertilizatorilor minerali, iar consecințele aplicării acestora în sectorul agricol și mai ales în obținerea diferitelor culturi arată că fertilizatorii pe bază de azot reprezintă o problemă relativ complexă. De exemplu, Boehmel și colaboratorii [15] au găsit că fertilizatorii pe bază de azot sunt asociați cu un consum de energie de 41-64% în culturile anuale și de 17-45% în culturile permanente. La doze de azot mai ridicate nu mai apare o creștere semnificativă a biomasei [29]. Eficiența fertilizatorilor utilizați scade cu creșterea dozei deoarece planta nu este capabilă să asimileze cea mai mare parte din fertilizator care ajunge mai ușor în apă sau în aer în forma așa numită de emisii de câmp [30]. Unul dintre avantajele generale ale ierburilor perene este legat de necesitățile de nutrienți și alți compuși chimici utilizați pentru producerea acestora, mai mici decât în cazul culturilor anuale [31].

O altă modalitate prin care se poate reduce producerea gazelor cu efect de seră este înlocuirea culturilor tradiționale cu altele care sunt potrivite pentru scopul vizat cum ar fi nutrețuri și scopuri energetice. În mod similar, reducerea emisiilor poate fi realizată prin cultivarea mai puțin intensivă a culturilor perene [32,33]. Acestea pot fi de exemplu ierburi perene care sunt potrivite și datorită proprietăților pe care le au, specii foarte productive de culturi anuale și perene, sau o combinație a acestora care a fost deja selectată și implementată [34]. Chiar și așa, unele culturi cum ar fi de exemplu porumbul nu pot fi înlocuite în întregime din perspectiva producerii biomasei [17,35]. Dar, din punctul de vedere al limitării emisiei gazelor cu efect de seră se pot folosi la cultivarea porumbului diferite soluții printre care rotația și încorporarea de culturi, sisteme no-tillage [22,36] sau un management eficient al fertilizării cu azot [37]. Nu în ultimul rând, datorită naturii culturilor perene și a necesităților reduse pentru fertilizare, ne așteptăm ca aceste culturi alternative utilizate pentru producerea biomasei să aibă un impact mai scăzut asupra mediului în ciclul lor de viață decât culturile tradiționale anuale cultivate până în prezent [38].

Potențialul de creștere a recoltei

Posibilitatea îmbunătățirii potențialului recoltei depinde de alegerea potrivită a culturilor și genotipurilor pentru o anumită locație având în vedere și diferitele tipuri de sol și climat. Dacă se urmărește producerea sustenabilă de energie alternativă sau culturi furajere, practicile de cultivare pentru culturile energetice trebuie optimizate mai degrabă decât maximizate, fiind preferate sistemele cu necesități scăzute de nutrienți și alte substanțe agrochimice. Tehnicile tradiționale de ameliorare, selecția și hibridizarea plantelor sunt în general lente. De exemplu, majoritatea ierbii de argint (Miscanthus) cultivată în Europa la ora actuală derivă din plante cu cromozomi triploizi sterili propagați prin tăiere și susceptibili la îngheț târziu. Astfel, cercetările viitoare pot fi îndreptate spre creșterea productivității prin reducerea sensibilității la temperaturi scăzute.

Datorită experienței curente limitate în ameliorarea plantelor, ne așteptăm ca în următorii ani acest domeniu să avanseze considerabil mai ales în ceea ce privește randamentul producției culturilor bioenergetice, de exemplu prin plante modificate genetic sau utilizarea altor tehnologii. Scopurile viitoare ale ameliorării unor astfel de specii sunt legate de cantitate (creșterea cantității de biomasă obținută) și calitate (de exemplu structura plantei sau natura chimică a materialului brut), în același timp cu creșterea rezistenței plantelor la fluctuațiile climatice și susținerea unor sisteme de culturi cu impact redus asupra mediului. Deși speciile modificate genetic pot fi acceptabile când vine vorba de culturi energetice, mai degrabă decât cele utilizate pentru alimentație sau furaje, există în continuare motive de îngrijorare legate de impactul pe care acesta le-ar putea avea asupra mediului datorită trecerii genelor de la plante non-native la cele native înrudite. Ca urmare, s-ar putea ca biotehnologiile non-genetice (cum ar fi selecția speciilor tolerante la secetă sau îngheț) să fie mult mai atractive [39].

Perspective

În general, cercetarea, dezvoltarea și managementul agronomic al culturilor energetice este cu mult în urmă față de cea a culturilor anuale utilizate pentru hrană. Motivul este legat mai ales de faptul că, în trecut nu a fost luat în seamă rolul strategic al agriculturii în producerea energiei. Această situație s-a schimbat recent datorită creșterii îngrijorării legate de mediu și costului ridicat al combustibililor fosili. Este de așteptat ca producerea culturilor energetice să fie benefică pentru dezvoltarea unor noi piețe, susținerea unor structuri economice regionale, asigurarea de surse alternative de locuri de muncă în zona rurală, promovarea utilizării terenurilor limitrofe, reducerea nivelului de dioxid de carbon și limitarea dependenței de resurse centralizate. Astfel, pe termen lung, implementarea sistemelor de culturi energetice ar trebui să asigure venituri, sustenabilitate în raport cu mediul, securitate energetică, flexibilitate și reproductibilitate [6].

Bibliografie

  1. Knápek, J., Haas, R., Jílková, J. (2010). Energy for sustainable development II: CZ-AT EEG 2010 : research papers of Czech-Austrian Energy Expert Group. Praha: Alfa Nakladatelství, 2010. ISBN 9788087197363.

  2. Moore, J. E. (1980). Forage crops. Crop quality, storage, and utilization, 61-91.

  3. Scheer, H. (2005). Energy Autonomy: The Economic, Social and Technological Case for Renewable Energy (1st ed.). Routledge. https://doi.org/10.4324/9781849771122S

  4. Dhillon, R. S., von Wuehlisch, G. (2013). Mitigation of global warming through renewable biomass. Biomass and bioenergy, 48, 75-89.

  5. Lopez-Bellido, L., Wery, J., Lopez-Bellido, R. J. (2014). Energy crops: prospects in the context of sustainable agriculture. European journal of agronomy, 60, 1-12.

  6. Zegada‐Lizarazu, W., Elbersen, H. W., Cosentino, S. L., Zatta, A., Alexopoulou, E., Monti, A. (2010). Agronomic aspects of future energy crops in Europe. Biofuels, Bioproducts and Biorefining, 4(6), 674-691.

  7. Walter, J., et al. (2011) Do plants remember drought? Hints towards a drought-memory in grasses. Environmental and Experimental Botany., 71, p. 34-40.

  8. Fay, P. A., Schultz, M. J. (2009) Germination, survival, and growth of grass and forb seedlings: Effects of soil moisture variability. Acta Oecologica., 35, p. 679-684

  9. Bláha, L. Hodnocení vybraných vlastností semen trav a jejich význam pro hodnocení suchovzdornosti. In Osivo a sadba. PAZDERŮ, K. Vydání 1. Praha: Česká zemědělská univerzita v Praze - Katedra rostlinné výroby, 2009. s. 143-149

  10. Kincl, M., Krpeš, V. (2006) Základy fyziologie rostlin. Ostrava: Ostravská univerzita. 220 s

  11. Koçar, G., Civaş, N. (2013). An overview of biofuels from energy crops: Current status and future prospects. Renewable and sustainable energy reviews, 28, 900-916.

  12. Islam, M. A., Obour, A. K. (2021). Drought physiology of forage crops. In Handbook of plant and crop physiology (pp. 567-578). CRC Press.

  13. Graman, J., Čurn, V. (1998) Šlechtění rostlin (obecná část). České Budějovice: ZF JU, 133 s.

  14. Vaughan, N. E., Gough, C., Mander, S., Littleton, E. W., Welfle, A., Gernaat, D. E., Van Vuuren, D. P. (2018). Evaluating the use of biomass energy with carbon capture and storage in low emission scenarios. Environmental Research Letters, 13(4), 044014.

  15. Boehmel, C., Lewandowski, I., Claupein, W. (2008). Comparing annual and perennial energy cropping systems with different management intensities. Agricultural systems, 96(1-3), 224-236.

  16. Kára, J. (2006). Moderní zemědělské bioplynové stanice. Agromagazín. 7 (11), 62–65.

  17. Bernas, J., Bernasová, T., Gerstberger, P., Moudrý, J., Konvalina, P., Moudrý, Jr., J. (2021). Cup plant, an alternative to conventional silage from a LCA perspective. The International Journal of Life Cycle Assessment, 26(2), 311-326.

  18. Clifton‐Brown, J. C., Stampfl, P. F., Jones, M. B. (2004). Miscanthus biomass production for energy in Europe and its potential contribution to decreasing fossil fuel carbon emissions. Global change biology, 10(4), 509-518.

  19. Deckmyn, G., Muys, B., Garcia Quijano, J., Ceulemans, R. (2004). Carbon sequestration following afforestation of agricultural soils: comparing oak/beech forest to short‐rotation poplar coppice combining a process and a carbon accounting model. Global Change Biology, 10(9), 1482-1491.

  20. Chmelíková, L., Wolfrum, S. (2019). Mitigating the biodiversity footprint of energy crops–A case study on arthropod diversity. Biomass and Bioenergy, 125, 180-187.

  21. Ericsson, K., Rosenqvist, H., Nilsson, L. J. (2009). Energy crop production costs in the EU. Biomass and bioenergy, 33(11), 1577-1586.

  22. Smith, P., Martino, D., Cai, Z., Gwary, D., Janzen, H., Kumar, P., Scholes, B. (2008). Greenhouse gas mitigation in agriculture. Philosophical Transactions of the Royal Society of London B: Biological Sciences, 363(1492), 789-813.

  23. Jury, C., Benetto, E., Koster, D., Schmitt, B., Welfring, J. (2010). Life Cycle Assessment of biogas production by monofermentation of energy crops and injection into the natural gas grid. Biomass and Bioenergy, 34(1), 54-66.

  24. Ochodek, T., Koloničný, J., Janásek, P. (2006). Potenciál biomasy, druhy, bilance a vlastnosti paliv z biomasy. ISBN, 80, 248-1207.

  25. Lewandowski, I., Weger, J., Van Hooijdonk, A., Havlickova, K., Van Dam, J., Faaij, A. (2006). The potential biomass for energy production in the Czech Republic. Biomass and Bioenergy, 30(5), 405-421.

  26. Vassilev, S. V., Baxter, D., Andersen, L. K., Vassileva, C. G., Morgan, T. J. (2012). An overview of the organic and inorganic phase composition of biomass. Fuel, 94, 1-33.

  27. Gattinger, A., Muller, A., Haeni, M., Skinner, C., Fliessbach, A., Buchmann, N., Mäder, P., Stolze, M., Smith, P., El-Hage Scialabba, N., Niggli, U. (2012). Enhanced top soil carbon stocks under organic farming. Proceedings of the National Academy of Sciences, 109(44), 18226-18231.

  28. Bos, J. F., de Haan, J., Sukkel, W., Schils, R. L. (2014). Energy use and greenhouse gas emissions in organic and conventional farming systems in the Netherlands. NJAS-Wageningen Journal of Life Sciences, 68, 61-70.

  29. Koppensteiner, L. J., Kaul, H. P., Piepho, H. P., Barta, N., Euteneuer, P., Bernas, J., Neugschwandtner, R. W. (2022). Yield and yield components of facultative wheat are affected by sowing time, nitrogen fertilization, and environment. European Journal of Agronomy, 140, 126591.

  30. Niggli, U., Fließbach, A., Hepperly, P., Scialabba, N. (2009). Low greenhouse gas agriculture: mitigation and adaptation potential of sustainable farming systems. Ökologie & Landbau, 141, 32-33.

  31. Massé, D., Gilbert, Y., Savoie, P., Bélanger, G., Parent, G., Babineau, D. (2010). Methane yield from switchgrass harvested at different stages of development in Eastern Canada. Bioresource technology, 101(24), 9536-9541.

  32. Bellarby, J., Foereid, B., Hastings, A., Smith, P. (2009). Cool farming: Climate Impacts of Agriculture and Mitigation Potential (Eds J. Bellarby, B. Foereid, A. Hastings, P. Smith). Scotland, Aberdeen, 44.

  33. Lehtomäki, A., Viinikainen, T. A., Rintala, J. A. (2008). Screening boreal energy crops and crop residues for methane biofuel production. Biomass and bioenergy, 32(6), 541-550.

  34. Středa, T. a Z. Strašil. (2014) Pěstování rostlin pro nepotravinářské účely speciální část. Brno: Mendelova univerzita v Brně Agronomická fakulta. ISBN 978-80-7509-005-8.

  35. Grieder, C., Dhillon, B. S., Schipprack, W., Melchinger, A. E. (2012). Breeding maize as biogas substrate in Central Europe: I. Quantitative-genetic parameters for testcross performance. Theoretical and Applied Genetics, 124(6), 971- 980.

  36. Antille, D. L., Chamen, W. C., Tullberg, J. N., Lal, R. (2015). The potential of controlled traffic farming to mitigate greenhouse gas emissions and enhance carbon sequestration in arable land: a critical review. Transactions of the ASABE, 58(3), 707-731.

  37. Millar, N., Robertson, G. P., Grace, P. R., Gehl, R. J., Hoben, J. P. (2010). Nitrogen fertilizer management for nitrous oxide (N2O) mitigation in intensive corn (Maize) production: an emissions reduction protocol for US Midwest agriculture. Mitigation and adaptation strategies for global change, 15(2), 185-204.

  38. Hijazi, O., Munro, S., Zerhusen, B., Effenberger, M. (2016). Review of life cycle assessment for biogas production in Europe. Renewable and Sustainable Energy Reviews, 54, 1291-1300.

  39. Sims, R. E., Hastings, A., Schlamadinger, B., Taylor, G., Smith, P. (2006). Energy crops: current status and future prospects. Global change biology, 12(11), 2054-2076.