Emisiile de gaze cu efect de seră din utilizarea terenurilor și a îngrășămintelor și măsuri de protecție împotriva schimbărilor climatice

Prezentarea modulului

• Efectele schimbărilor climatice asupra proprietăților solului,

• Bugetul de carbon al solurilor agricole și importanța creșterii stocării carbonului,

• Efectele utilizării terenurilor asupra stocurilor de carbon din sol,

• Efectul proprietăților solului asupra emisiilor de gaze cu efect de seră,

• Emisiile de gaze cu efect de seră generate de utilizarea îngrășămintelor,

• Efectele aplicării varului asupra emisiilor de gaze cu efect de seră din solurile agricole,

• Facilitarea sustenabilității fertilizării prin perspectiva schimbărilor climatice,

• Combaterea defrișării, deșertificării și eroziunii.

Introducere

O parte semnificativă a gazelor cu efect de seră care provoacă încălzirea globală este eliberată în atmosferă ca rezultat al activităților agricole. Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură constau în mare parte din oxidul de azot (N₂O) și gaz metan (CH₄). Deși aceste gaze sunt mai puțin abundente în atmosferă decât CO₂, au un potențial mai mare de încălzire globală. Emisiile rezultate din utilizarea îngrășămintelor au o pondere semnificativă în emisiile din agricultură. Emisiile legate de îngrășăminte se manifestă în principal prin emisiile de N₂O rezultate din aplicarea îngrășămintelor azotoase. În ultimii ani, creșterea cantității de emisii cauzate de utilizarea îngrășămintelor sintetice a crescut mult mai rapid în comparație cu cele cauzate de alți factori din domeniul agricol. În plus, gunoiul animal are o pondere semnificativă în emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură. Modul de utilizare a terenurilor are o mare importanță în retenția carbonului în sol. Pajiștile și pădurile rețin în general cantități mai mari de carbon decât terenurile agricole arabile. În funcție de schimbările destinațiilor terenurilor, pot apărea diferențe mari în balanța de carbon a solului. Atunci când suprafețele forestiere, pajiștile sau alte ecosisteme naturale sunt transformate în zone agricole arabile, se observă scăderi ale carbonului organic din sol. Solul se formează în natură după un proces foarte îndelungat. Presiunea asupra solului, care este baza vieții pe pământ, crește zi de zi. Solul este cel mai mare rezervor de carbon după oceane și este un element important de echilibru împotriva schimbărilor climatice. Carbonul este stocat în cantități mai mari în sol decât în plantele de pe uscat. Prin urmare, chiar și schimbările mici în masa carbonului organic din sol pot avea efecte profunde asupra concentrației atmosferice de CO₂ și, astfel, asupra climei. Există o interacțiune constantă și reciprocă între schimbările climatice și sol. Dacă solul nu este gestionat corect, vor crește emisiile de gaze cu efect de seră și capacitățile de stocare a carbonului vor scădea. Protejarea zonelor agricole existente și să prevenirea schimbării zonelor naturale în zone agricole sunt esențiale, în contextul creșterii globale a cererii și diversității alimentelor. În plus față de creșterea productivității în zonele agricole, luarea de măsuri pentru a minimiza pierderile de carbon organic din sol este o responsabilitate importantă pentru a minimiza efectele schimbărilor climatice.