CLIAVEEducație profesională agricolă axată pe climă

Modulul 2 · Capitolul 6

Efectele aplicării varului asupra emisiilor de gaze cu efect de seră din solurile agricole

Erdinç Uysal · 19 min

ENTRCSROSRSL

Peste tot în lume pentru a crește randamentul producției agricole a solurilor cu reacție acidă se utilizează materiale de ameliorare a solului. În utilizarea acestor materiale, se urmărește în principal reducerea acidității solului și creșterea disponibilității nutrienților pentru plante. În acest fel, crește fertilitatea solului și, ca urmare, se îmbunătățește recolta și calitatea produselor. Cea mai preferată metodă la nivel mondial în acest scop este aplicarea varului.

Efectul reacției solului asupra creșterii plantelor

Există mulți factori care afectează absorbția nutrienților din sol de către plante. Printre aceștia, reacția solului este unul dintre cei mai importanți. În general, plantele trebuie să mențină pH-ul solului. Dacă acesta este aproape de valoarea neutră, plantele pot utiliza în mod optim nutrienții. Cu toate acestea, modificările spre caracterul acid sau alcalin ale pH-ului soluției solului reduc semnificativ accesibilitatea unor nutrienți pentru plante.

Aciditatea solului este un termen utilizat pentru a exprima cantitatea de ioni de hidrogen (H) și aluminiu (Al) din soluri. Creșterea cantității de ioni de hidrogen sau de aluminiu duce la limitarea acidificării solului și a negativității capacității de schimb cationic (CSC) a solului. Aceasta este o situație nefavorabilă pentru creșterea rădăcinilor și dezvoltarea normală a plantelor. pH-ul solului este un indicator al "acidității solului" (Figura 1). O valoare a pH-ului de 7,0 este definită ca fiind neutră, sub această valoare solul este acid, iar la valori mai mari este alcalin. Modificările mici ale valorilor pH-ului solului indică diferențe mari în ceea ce privește aciditatea solului. De exemplu, un sol cu un pH de 5 este de 100 de ori mai acid decât un sol cu un pH de 7 [1].

Figura 1. Clasificarea generală a solurilor după pH.

În timpul formării lor, solurile pot fi acide sau pot prezenta proprietăți acide sub influența factorilor de mediu. În zonele cu precipitații abundente, aciditatea solului crește datorită spălării ionilor alcalini, cum ar fi calciul și magneziul sau utilizarea continuă a îngrășămintelor fiziologic acide în producția vegetală.

Aciditatea solului poate avea efecte negative asupra creșterii plantelor în diferite moduri. Cu toate acestea, în funcție de creșterea acidității, cea mai importantă problemă este reprezentată de scăderea disponibilității unor substanțe nutritive pentru plante sau efectele ionilor toxici. În timp ce în solurile acide se observă deficiențe ale unor nutrienți, cum ar fi fosforul și calciul, din cauza scăderii solubilității, ioni precum aluminiul, manganul și hidrogenul pot atinge niveluri care pot provoca toxicitate [2].

Aciditatea este un factor important care limitează randamentul culturilor, aproximativ patru miliarde de hectare de teren din lume fiind acide [3]. Într-o analiză economică, s-a raportat că există o pierdere de 1,6 dolari australieni pe an din cauza pierderii producției de cereale din cauza acidității [4].

Solurile sunt acidifiate ca urmare a eliberării de protoni în timpul nitrificării și a levigării ulterioare a nitraților după aplicarea îngrășămintelor cu azot sau a eliberării de compuși cu N redus în ecosistemele naturale [5]. Ca urmare a utilizării excesive a îngrășămintelor azotate, în special sub formă de uree în Republica Populară Chineză s-a raportat că pH-ul solului a scăzut cu 0,13-0,80, în funcție de proprietățile solului, și, în consecință, terenurile cultivate au fost semnificativ acidificate [6]. Rapoartele arată că aproape jumătate din terenurile arabile din lume sunt acide, extinderea acestor suprafețe fiind în continuă creștere [7].

Aplicarea varului în solurile agricole

În cazul solurilor acide, aplicarea calcarului este metoda cea mai frecvent utilizată pentru neutralizarea solului. Materialele utilizate în mod obișnuit în deacidificare sunt compușii de calciu, cum ar fi calcarul, varul stins și calcarul rapid, și dolomita [8]. În timp ce calciul nu poate crește pH-ul solului atunci când este utilizat singur, cationii bazici din materialele pe bază de calcar pot fi neutralizați de ionii de hidrogen din solurile acide [9].

Calcarul este o practică culturală importantă care crește productivitatea în producția agricolă prin eliminarea acidității din sol. Dacă este efectuată corect, metoda oferă beneficii importante în producția vegetală, unele dintre acestea fiind [1]:

  • Duc la o dezvoltare mai bună a rădăcinilor, deoarece acestea vor fi expuse la mai puțină toxicitate exercitată de aluminiu.

  • În funcție de materialul utilizat, în sol se adaugă nutrienți disponibili pentru plante, cum ar fi calciul și magneziul.

  • Deoarece odată cu aplicarea solubilitatea nutrienților va crește în funcție de creșterea pH-ului solului, va crește și absorbția nutrienților prin rădăcinile plantelor.

  • Prin utilizarea calcarului, capacitatea de schimb cationic (CSC) a solului crește, ceea ce previne pierderea prin spălare a cationilor bazici, în special a potasiului.

  • Formarea nodulilor la leguminoase va fi susținută, observându-se o creștere a fixării biologice a azotului.

  • Deoarece unele erbicide vor fi mai ușor de descompus la un pH optim al solului, se va preveni riscul de deteriorare a plantelor în timpul rotației culturilor. Unele nematicide acționează mai eficient în zonele tratate cu calcar.

În funcție de proprietățile solului, cantitatea de var care trebuie administrată variază. Cantitatea de var care va neutraliza aciditatea totală pentru a asigura o creștere optimă a plantelor în sol este exprimată ca necesarul de var al solului respectiv [10]. Deși, în general, plantele prezintă o creștere bună la valori apropiate de pH-ul neutru, trebuie remarcat faptul că cerința optimă de pH nu este aceeași pentru toate plantele. Din acest motiv, pe lângă proprietățile solului, ar trebui să se cunoască și cerința optimă de pH a plantei cultivate, în timpul aplicării calcarului. În cazul în care se aplică mai mult var decât este necesar pot apare diferite probleme nutriționale. Cerințele optime de pH ale unor plante sunt prezentate în Tabelul 1.

În general, materialele pe bază de calcar sunt de două tipuri. Primul grup, numit calcar calcitic, include carbonatul de calciu (CaCO3), hidroxidul de calciu [Ca(OH)2] sau oxidul de calciu (CaO). Calcarul dolomitic [CaMg(CO3)2], care conține o cantitate semnificativă de magneziu, este clasificat ca făcând parte din a doua categorie.

Tabelul 1. Necesitățile optime de pH a unor plante [1].

Planta Valoarea țintă a pH-ului pentru aplicarea varului
Porumb dulce 6.0
Soia 6.0
Bumbac 6.2
Asparagus 6.5
Fasole 6.0
Tomate 6.5
Trifoi 6.5
Măr 6.5
Căpșuni 6.0
Brad 5.5
Afine 4.5

Efectele aplicării varului asupra emisiei gazelor cu efect de seră

Neutralizarea în solurile acide are, de asemenea, unele efecte asupra mediului. Aceste efecte pot diferi în funcție de numeroase variabile. Gazele CO2 și N2O, care sunt gaze cu efect de seră ce provoacă încălzirea globală, sunt mai afectate de aplicațiile de calcar decât CH4. Aceste efecte sunt rezumate în următoarele paragrafe.

Efectele aplicării varului asupra eliberării dioxidului de carbon din soluri

În ultimii ani, degradarea solului a devenit o amenințare majoră la scară globală. Se încearcă creșterea fertilității solului prin utilizarea unor agenți de remediere, cum ar fi varul, sulful, ghipsul și diverși compuși organici, pentru a îmbunătăți solul ca urmare a deteriorării acestuia. Deși pe de o parte aceste tehnici oferă îmbunătățiri, pe de altă parte, pot duce la diferite probleme de mediu. Efectele varului și calcarului asupra stocului de carbon din sol au început să devină o problemă din ce în ce mai importantă.

În general, efectul calcarului asupra concentrației de carbon din soluri variază în funcție de caracteristicile de mediu și de structura solului. Într-un studiu care a examinat efectele pe termen lung ale aplicării varului asupra conținutului de carbon din sol pe pajiști, s-a observat o rată mai mare de acumulare a carbonului organic în solurile calcaroase decât în solurile necalcaroase [11]. Acest lucru se datorează creșterii aportului de carbon datorat creșterii biomasei și intensificării activității biologice.

În funcție de aplicarea varului pe solurile acide, se pot observa creșteri ale cantității de CO2 atmosferic [12]. S-a încercat explicarea acestei situații utilizând următoarea ecuație:

CaCO 3 + 2H + Ca +2 + CO 2 + H 2 O

Concentrațiile ionilor de calciu (Ca2+) și bicarbonat (HCO3-) din complexul de schimb cresc. Ca urmare, ionii Al3+ sunt înlocuiți cu ioni Ca2+ și are loc o creștere a pH-ului solului datorită scăderii hidrolizei acide a aluminiului. Între timp, dioxidul de carbon (CO2) și apa (H2O) sunt eliberate atunci când ionii de bicarbonat (HCO3-) care se formează reacționează cu ionii H+ prezenți în sol. Ca urmare a acestor procese, H+ provoacă aciditate în sol. Pe măsură ce concentrația scade, condițiile care împiedică creșterea plantelor, cum ar fi toxicitatea cauzată de ionii de Al3+ și deficiența de Ca2+ sunt parțial eliminate [13].

Ca urmare, odată cu aplicarea varului pe solurile agricole, o parte din carbonatul conținut de aceste materiale este eliberat în atmosferă sub formă de CO2. Varul agricol poate fi aplicat sub formă de calcit (CaCO3) sau dolomit (MgCa(CO3)2). Într-un studiu menit să estimeze contribuția varului agricol la emisiile de dioxid de carbon în Statele Unite, s-a afirmat că emisiile nete de CO2 rezultate din aplicarea varului agricol au fost de 0,059 Mg C pentru 1 Mg de calcit și de 0,064 Mg C pentru 1 Mg de dolomit [14]. În timp ce cercetătorii au raportat că aceste rate nu corespund factorilor de emisie dați de IPCC și anume 0,12 pentru calcit și, respectiv, 0,13 pentru dolomit, au fost raportate emisii anuale de 4,4 - 4,6 Tg CO2 în SUA, în funcție de cantitățile de var aplicate.

Se afirmă că cantitatea de CO2 eliberat în atmosferă ca urmare a aplicațiilor de calcit și dolomit în SUA constituie 1,7% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură și 0,13% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră [15].

Într-un studiu efectuat în Brazilia pentru a calcula emisiile de CO2 datorate calcarului aplicat terenurilor agricole, s-a raportat că cantitatea de emisii între 1990 și 2000 a variat între 4,9-9,4 Tg pe an, cu o medie de 7,2 Tg [16].

Ceea ce trebuie făcut pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră rezultate în urma calcarului este aplicarea de oxizi, cum ar fi varul viu (CaO) sau varul stins (Ca(OH)2), în locul materialelor care conțin carbonați [17].

Eliberarea de oxid de azot de către solurile acide

La nivel mondial, solurile acide reprezintă majoritatea terenurilor arabile, creșterea plantelor fiind limitată de creșterea acidității. Metoda utilizată în cazul acestui tip de sol este, de obicei, aplicarea varului. Varul crește pH-ul și, în consecință, crește productivitatea solului. În plus, acesta afectează și emisiile de gaze cu efect de seră, în funcție de conținutul de carbon din sol și de ciclul elementelor. Într-o meta-analiză care a examinat efectele calcarului asupra fluxurilor de gaze cu efect de seră, au fost evaluate peste 1500 de observații raportate în rezultatele a 121 de studii, iar rezultatele acestora au fost rezumate [18]. Conform datelor evaluate în cadrul studiului, efectul calcarului asupra creșterii randamentului produselor a fost pozitiv având o valoare de 36%. Rata de creștere a stocurilor de carbon organic din sol a fost de 4,5% anual. Datorită aplicării varului s-a înregistrat o reducere de 21,3% a emisiilor de N2O din soluri. Pe de altă parte, în orezării, s-a înregistrat o scădere cu 19% a eliberării de CH4 datorată aplicării varului. Conform datelor obținute de cercetători în cadrul studiului, bugetul de gaze cu efect de seră constatat ca urmare a aplicării regulate a calcarului în solurile cu reacție acidă a fost următorul: anual, 0,60-0,67 Tg în emisiile de N2O din soluri și 1,75-2,21 Tg în emisiile de CH4 în câmpurile de orez, în timp ce s-a înregistrat o creștere a stocurilor de carbon organic, cantitatea estimată fiind de 66-110 Tg. Cu toate acestea, s-a afirmat că emisiile de CO2 datorate calcifierii vor ajunge la 624-656 Tg valori anuale. Conform acestor rezultate, bilanțul gazelor cu efect de seră va fi neutru, subliniindu-se că aplicarea varului are potențial benefic ce depinde doar de creșterea producției.

Același studiu a afirmat că pierderile de azot și emisiile de N2O în atmosferă au scăzut prin aplicarea varului, dar emisiile directe de CO2 au crescut [19]. În studiu, s-a afirmat în plus că emisiile de gaze cu efect de seră generate de calcar sunt de aproximativ patru ori mai mari decât suma economisită prin reducerea emisiilor de N2O .

În ciuda adaosului de materiale pe bază de calcar pentru îmbunătățirea solurilor acide, efectele modificărilor pH-ului solului asupra emisiilor de N2O nu au fost pe deplin demonstrate ca urmare a adăugării acestor materiale [20]. În acest scop, cercetătorii au investigat posibilele efecte a patru materiale diferite pe bază de calcar asupra eliberării de N2O într-un sol cu un pH de 5,35. În cadrul studiului, dolomitul – CaMg (CO3)2, calcitul - CaCO3, hidroxidul de calciu-Ca(OH)2 și oxidul de calciu - CaO au fost utilizate ca materiale și, ca urmare a aplicării acestora s-a observat o scădere a eliberării de N2O. În comparație cu alte aplicări, cea mai mare scădere a eliberării de N2O a fost obținută în cazul aplicării Ca(OH)2 fiind asociată cu o creștere mai mare a pH-ului. Conform rezultatelor obținute, s-a subliniat faptul că efectul asupra pH-ul solului a fost mai eficient decât dinamica C și N din sol în reducerea eliberării de N2O.

Într-un studiu efectuat pentru a dezvălui efectele emisiilor de gaze cu efect de seră în zonele de agricultură fără semănat și cu aplicare de var, s-au observat emisii de N2Oși CH4 de la un sol acid cu drenaj insuficient. [21]. Conform rezultatelor studiului, în timp ce s-a aplicat var, emisiile de N2O au scăzut cu 61% în zonele în care s-a realizat arătură convențională, neînregistrându-se nicio modificare în cazul terenurilor lucrate cu sistem no-tillage, subliniindu-se faptul că aceste practici pot îmbunătăți proprietățile fizice ale solului și, în același timp, reprezintă un instrument important pentru a reduce emisiile de N2O și CH4.

Emisiile de N2O cresc odată cu aplicarea îngrășămintelor cu azot în timpul dezvoltării plantelor în regiunile semiaride, după ploile de vară; s-a efectuat un studiu care a urmărit modificările acestor emisii odată cu aplicarea de var în aceste regiuni [22]. În acest scop, cu un an înainte de experiment, pH-ul a fost mărit prin aplicarea varului și s-a format un sol cu două pH-uri diferite (4,21 și 6,34). În cadrul studiului, emisiile de N2O s-au modificat de la 0 când solul era uscat, la 0,065 µg N2ON g sol uscat-1 oră-1 după ce solul a fost umed, această situație fiind asociată cu denitrificarea și nitrificarea. Creșterea pH-ului solului a redus emisiile de N2O doar atunci când pierderile au fost asociate cu nitrificarea. Pe baza rezultatelor, cercetătorii au propus creșterea pH-ului solului prin aplicarea de var pentru a reduce emisiile de N2O în solurile semiaride cu proprietăți acide, în cazul în care emisiile provin din nitrificare.

În plus, efectul net al pH-ului solului asupra emisiilor de N2O este adesea dificil de estimat [23] și poate varia în funcție de sursa de emisie [24]. Conform rezultatelor obținute într-un studiu care a examinat posibilele efecte ale calcarului asupra emisiilor de N2O într-un sol cu proprietăți acide, emisiile cumulate de N2O în timpul denitrificării au atins valori foarte ridicate în comparație cu condițiile de nitrificare [25]. Conform rezultatelor studiului, emisia de N2O în timpul denitrificării a crescut semnificativ odată cu creșterea pH-ului solului.

Influența aplicării biocharului asupra emisiilor de gaze cu efect de seră

Compușii organici bogați în carbon, rezistenți la descompunere și cu o structură poroasă obținută prin transformarea termo-chimică a biomasei în condiții de temperatură înaltă, lipsă de oxigen sau cu oxigen limitat sunt definiți ca biochar.

Deoarece biocharul produs este în mare parte alcalin, studiile efectuate până în prezent au fost în mare parte pe soluri acide. Biocharul a fost subiectul multor cercetări deoarece cauzează o creștere a disponibilității de nutrienți prin creșterea pH-ului solului atunci când este aplicat în mod similar cu varul.

Biocharul, care a devenit un condiționator de sol tot mai popular în ultimii ani, va aduce o contribuție semnificativă la reducerea încălzirii globale deoarece păstrează carbonul atmosferic în sol. Cu toate acestea, studiile au arătat că efectele aplicării de biochar pot varia în funcție de sol, plante și alți factori de mediu. De exemplu, într-un studiu care a examinat efectele aplicării biocharului asupra randamentului și emisiilor de gaze cu efect de seră în două zone diferite de cultură a orezului și grâului, s-a determinat că această practică a crescut eliberarea de CH4 cu 37% în perioada de dezvoltare în câmpul de producție de orez, în timp ce adăugarea de biochar la grâu nu a afectat eliberarea de CH4. Mai mult, în funcție de aplicarea de biochar, emisiile de N2O au scăzut cu 54% și 53% pentru orez și respectiv grâu, în timp ce ratele de creștere a producției au fost de 12% și respectiv 17%.

Există multe studii care examinează efectele aplicării de biochar asupra emisiilor de gaze cu efect de seră din sol. Într-o meta-analiză efectuată în acest scop, efectele aplicării biocharului asupra emisiilor de CO2, CH4 și N2O au fost evaluate pe baza rezultatelor a 91 de articole efectuate în întreaga lume. Conform rezultatelor studiului, s-a raportat că în timp ce emisiile de CO2 din sol au crescut cu 22% în funcție de tipul de biochar, emisiile de N2O au scăzut cu 31%. Cu toate acestea, folosirea biocharului nu a avut niciun efect asupra emisiilor de CH4 din sol.

Bibliografie

  1. Crozier, C., Hardy, D. (2018). Soil Acidity and Liming: Basic Information for Farmers and Gardeners. NC State Extension Publications. https://content.ces.ncsu.edu/soil-acidity-and-liming-basic-information-for-farmers-and-gardeners#section_heading_7189 (Access date: 05.07.2023).

  2. Robson, A. (Ed.). (2012). Soil acidity and plant growth. Elsevier

  3. Baligar, V.C., Fageria, N.K., He, Z.L., (2001). Nutrient use efficiency in plants. Commun. Soil Sci. Plant Anal. 32, 921–950.

  4. Petersen, E., (2015). Economic Analysis of the Impacts and Management of Subsoil Constraints. Report for the Grains Research and Development Corporation Funded Project: DAW00242 Subsoil Constraints-Understanding and Management. Department of Primary Industries and Regional Development, Western Australia. https://agric.wa.gov.au/n/5226 (accessed 7 July 2023).

  5. Wang, Y., Yao, Z., Zhan, Y., Zheng, X., Zhou, M., Yan, G., Butterbach‐Bahl, K. (2021). Potential benefits of liming to acid soils on climate change mitigation and food security. Global Change Biology, 27(12), 2807–2821. doi:10.1111/gcb.15607

  6. Guo, J., Liu, X., Zhang, Y., Shen, J., Han, W., Zhang, W., Christie, P., Goulding, K.W.T., Vitousek, P.M., Zhang, F. (2010). Significant acidification in major Chinese croplands significant acidification in major Chinese croplands. Science, 327, 1008–1010. https://doi.org/10.1126/science.1182570

  7. Dai, Z., Zhang, X., Tang, C., Muhammad, N., Wu, J., Brookes, P.C., Xu, J. (2017). Potential role of biochars in decreasing soil acidification – A critical review. Science of the Total Environment, 581–582, 601–611. https://doi.org/10.1016/j.scitotenv.2016.12.169

  8. Özyazıcı, G., Özdemir, O., Özer, S.P., Kalcıoğlu, Z., (2014). Calcification material Aspect Used Sugar Industry waste slam Tea of the plant Yield , Quality and Soil What properties effect. Turk J Agric Res (2014) 1: 43-54 TUTAD ISSN: 2148-2306.

  9. Anderson, N.P., Hart, J.M., Sullivan, D.M., Christensen, N.W., Horneck, D.A., Pirelli, G.J. (2013). Applying lime to raise soil pH for crop production (Western Oregon).

  10. Kacar , B. (1984). Herb feeding . Ankara University . Agriculture fac . Arrow. No: 899, p. 169-175.

  11. Fornara , D.A., Steinbeiss , S., McNamara, N.P., Gleixner , G., Oakley, S., Poulton , P.R., Bardgett , R.D. (2011). Increases in soil organic carbon sequestration can reduce the global warming potential of long-term liming to permanent grassland. Global Change Biology, 17(8), 2762–2762. doi:10.1111/j.1365-2486.2011.02445.x

  12. Majumder, S.P., Krishna Chaitanya, A., Datta, A., Padhan, D., Badole, S., Mandal, B. (2018). Dynamics of Carbon and Nitrogen in Agricultural Soils: Role of Organic and Inorganic Sources. Soil Management and Climate Change, 151–169. doi:10.1016/b978-0-12-812128-3.00011-2

  13. Kalkhoran, S.S., Pannell, D.J., Thamo, T., White, B., Polyakov, M. (2019). Soil acidity, lime application, nitrogen fertility, and greenhouse gas emissions: Optimizing their joint economic management. Agricultural Systems, 176, 102684. doi:10.1016/j.agsy.2019.10268

  14. West, T.O., McBride, A.C. (2005). The contribution of agricultural lime to carbon dioxide emissions in the United States: dissolution, transport, and net emissions. Agriculture, Ecosystems & Environment, 108(2), 145–154. doi:10.1016/j.agee.2005.01.002

  15. EPA, 2004. Inventory of US Greenhouse Gas Emissions and Sinks: 1990–2002, EPA 430-R-04-003. US Environmental Protection Agency, Washington, DC.

  16. Bernoux, M., Volkoff, B., Carvalho, M., Also, C.S., Cerri, C.C. (2003). CO2 emissions from liming of agricultural soils in Brazil. Global Biogeochemical Cycles, 17(2), n/a–n/a. doi:10.1029/2001gb001848

  17. Kayıkçıoğlu, H.H., Okur, N., (2012). Greenhouse gas in the release agriculture role. Adnan Menderes University . zir . fac . Magazine , 9(2): 25-38

  18. Wang, J., Pan, X., Liu, Y ., Zhang, X., Xiong, Z., (2012). Effects of biochar amendment in two soils on greenhouse gas emissions and crop production. Plant and Soil, 360, 287–298 (2012)

  19. Gibbons, J.M., Williamson, J.C., Williams, A.P., Withers, P.J.A., Hockley, N., Harris, I.M., Healey, J.R. (2014). Sustainable nutrient management at field, farm and regional level: Soil testing, nutrient budgets and the trade-off between lime application and greenhouse gas emissions. Agriculture, Ecosystems & Environment, 188, 48–56. doi:10.1016/j.agee.2014.02.016

  20. Shaaban, M., Wu, Y., Wu, L., Hu, R., Younas, A., Nunez-Delgado, A., Jiang, Y. (2020). The Effects of pH Change through Liming on Soil N2O Emissions. Processes, 8(6), 702. doi:10.3390/pr8060702

  21. García-Marco, S., Abalos, D., Espejo, R., Vallejo, A., Mariscal -Sancho, I. (2016). No tillage and liming reduce greenhouse gas emissions from poorly drained agricultural soils in Mediterranean regions. Science of The Total Environment, 566, 512-520.

  22. Barton, L., Gleeson, D.B., Maccarone , L.D., Zúñiga , L.P., Murphy, D.V. (2013). Is liming soil a strategy for mitigating nitrous oxide emissions from semi-arid soils ? Soil Biology and Biochemistry, 62, 28-35.

  23. Page, K.L., Allen, D.E., Dalal , R.C., Slattery, W., (2009). Processes and magnitude of CO2, CH4, and N2O fluxes from liming of acidic Australian soils: a review. Australian Journal of Soil Research 47, 747e762.

  24. Clough, T.J., Kelliher , F.M., Sherlock, R.R., Ford, C.D. (2004). Lime and soil moisture effects on nitrous oxide emissions from a urine patch. Soil Science Society of America Journal 68, 1600e1609.

  25. Feng, K., Yan, F., Hütsch , B.W., Schubert, S. (2003). Nitrous oxide emission as affected by liming an acidic mineral soil used for arable agriculture. Nutrient Cycling in Agroecosystems, 67, 283-292.

  26. Gunal, M, Erdem, H., (2018). Biochar ; Definition , Usage and Agriculture in their land Effects . ADÜ ZİRAAT JOURNAL, 2018;15(2):87-93 — doi : 10.25308/aduziraat.405858

  27. He, Y., Zhou, X., Jiang, L., Li, M., Du, Z., Zhou, G., Xu, C. (2016). Effects of biochar application on soil greenhouse gas fluxes: a meta-analysis. GCB Bioenergy, 9(4), 743–755. doi:10.1111/gcbb.12376