Facilitarea sustenabilității fertilizării prin perspectiva schimbărilor climatice

Odată cu creșterea rapidă a populației, consumul de alimente a crescut și el. Creșterea producției agricole a dus la o creștere semnificativă a utilizării inputurilor agricole. Scopul principal actual al celor care produc produse agricole este să obțină o cantitate și calitate cât mai ridicate a produselor pe care le pot oferi. Pentru a atinge acest obiectiv, îngrășămintele sunt unul dintre cele mai importante inputuri utilizate în agricultură. Îngrășămintele chimice sunt larg utilizate în prezent. Cantitățile de îngrășăminte pe bază de azot, fosfor și potasiu utilizate în producția agricolă la nivel mondial în ultimii ani sunt prezentate în Tabelul 1.

Tabelul 1. Consumul global anual de îngrășăminte pe bază de azot, fosfor și potasiu [1].

Pe lângă îngrășămintele chimice, îngrășăminte organice sunt, de asemenea, importante în producția agricolă. Conform datelor din 2020, aproape 28 miliarde de tone de gunoi de grajd au fost utilizate la nivel mondial [1]. Cu toate că utilizarea îngrășămintelor ia amploare rapid, există probleme foarte importante legate de utilizarea eficientă a îngrășămintelor. Se știe că eficiența utilizării îngrășămintelor rămâne la rate foarte scăzute, fapt dovedit de multe studii efectuate până în prezent în întreaga lume. O fertilizare reușită ar trebui să fie măsurată prin asigurarea necesităților nutriționale ale plantelor pe parcursul perioadelor lor de dezvoltare, precum și prin capacitatea de a face acest lucru într-un mod care să producă un minim de daune mediului înconjurător. Din nefericire, în prezent ne confruntăm cu probleme grave de mediu, mai ales datorită utilizării incorecte și excesive a îngrășămintelor.

O parte semnificativă a gazelor cu efect de seră care cauzează încălzirea globală sunt eliberate în atmosferă ca rezultat al activităților agricole. Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură constau în mare măsură din gazele metan (CH₄) și oxidul nitric (N₂O). Emisiile semnificative de gaze cu efect de seră sunt eliberate în atmosferă datorită îngrășămintelor. Conform datelor din 2020, 13% din gazele eliberate în atmosferă ca urmare a activităților agricole se datorau îngrășămintelor sintetice și gunoiului animal aplicate în agricultură [1].

Rata de creștere a emisiilor agricole din cauza utilizării îngrășămintelor chimice a ajuns la nivele mult mai ridicate de-a lungul timpului în comparație cu alte surse de emisii. Tabelul 2 arată evoluția emisiilor de gaze cu efect de seră datorate diferitor activități agricole de-a lungul anilor. În ultimii 60 de ani, creșterea cantității de emisii cauzate de îngrășămintele chimice a crescut de aproximativ de 10 ori.

Tabelul 2. Modificările de-a lungul timpului a emisiilor de gaze cu efect de seră din activități agricole [1].

*Ratele de creștere se bazează pe cantitățile din 2020 în comparație cu cele din 1961.

Efectele folosirii îngrășămintelor asupra mediului

Emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură constau în mare măsură din oxidul nitric (N₂O) și gazul metan (CH₄). Deși aceste gaze sunt mai puțin abundente în atmosferă decât CO₂, ele au un potențial mai mare de încălzire globală. În cadrul Panelului pentru Schimbările Climatice Globale s-a menționat că, pe o perioadă de 100 de ani, masele unitare ale gazelor CH₄ și N₂O au un potențial de încălzire globală de 25, respectiv 298 de ori mai mare decât gazul CO₂. Moleculele de oxid nitric pot rămâne în atmosferă timp de aproximativ 114 ani [2]. La nivel global, deși unele dintre emisiile de N₂O pătrund în atmosferă în mod natural, o cantitate semnificativă de emisii are loc datorită activităților umane [3]. În timp ce emisiile umane de N₂O sunt în mare parte cauzate de activitățile agricole, utilizarea îngrășămintelor azotoase are cea mai mare pondere în aceste activități. Cele două modalități principale prin care este produs N₂O în solurile agricole sunt nitrificarea și denitrificarea. În plus față de îngrășămintele sintetice, îngrășămintele de origine animală au și ele o pondere semnificativă cauzând aproximativ 22% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură [1].

Efectele negative ale îngrășămintelor asupra mediului nu se limitează la contribuția la emisiile de gaze cu efect de seră. Acestea pot cauza, de asemenea, diferite probleme de mediu, în special din cauza utilizării excesive. Unele dintre cele mai importante sunt menționate mai jos.

Poluarea apelor subterane cu nitrați

Apele subterane sunt folosite ca sursă de apă potabilă în multe părți ale lumii. Cei mai importanți factori care amenință sănătatea umană în apa potabilă sunt poluarea microbiologică și poluarea cu nitrați. În prezent, îngrășămintele sunt unul dintre factorii principali care cauzează poluarea cu nitrați în apa subterană. Deși îngrășămintele azotoase conțin direct nitrați, toți compușii pe care îi conțin se pot transforma ușor în nitrați după aplicare. Azotul aplicat în sol și neutilizat de plante nu este reținut de sol și se deplasează odată cu apa, în special după ce se transformă în nitrați. Acesta este principalul factor în contaminarea apei subterane cu nitrați. Se estimează că 2-10% din îngrășămintele azotoase aplicate în sol se amestecă cu apele de suprafață sau cu apa subterană. Amestecarea nitraților în soluri și ulterior în apele de suprafață și subterane nu se produce exclusiv din cauza utilizării îngrășămintelor chimice cu azot. O cantitate semnificativă de azot este adăugată solului prin utilizarea îngrășămintelor organice. Nitrații formați ca rezultat al mineralizării produc aceleași daune ecologice.

Acumularea de nitrați în plante

La fel cum nitrații reprezintă o problemă în apele de suprafață și subterane, aceștia pot prezenta un pericol și dacă depășesc un anumit nivel în plante. Azotul este unul dintre elementele acumulat în cantitate mare de către plante, iar acestea conțin în mod natural cantități mari de azot. Plantele folosesc acest azot în sinteza unor compuși, în special a proteinelor. Cu toate acestea, uneori, din cauza consumului excesiv de îngrășăminte azotate, nivelul de azot absorbit de plante crește putând apărea acumularea de nitrați în plante. Această situație reprezintă o problemă mai ales în cazul speciilor de legume ale căror frunze sunt comestibile.

Nitratul absorbit prin apa potabilă și alimente se transformă în organismele vii mai întâi în nitriți și apoi formează nitrozamine, compuși care sunt, de asemenea, toxici, mutageni și cancerigeni [5].

Formarea salinității în soluri

Salinitatea solului reprezintă acumularea în sol de săruri solubile în apă sub diferite forme. Aceasta poate apărea în mod natural sau artificial. Salinitatea naturală apare în special în regiunile aride și semiaride. În aceste zone, sărurile solubile amestecate cu apele subterane prin levigare sunt transportate în straturile superioare ale solului prin capilaritate, iar apoi, ca urmare a evaporării, apa trece în atmosferă și sărurile rămân. Salinitatea creată în sol prin mijloace artificiale este cauzată în principal de irigații și fertilizare. Mai ales în zonele în care cultivarea este intensivă, salinitatea din sol crește de-a lungul timpului din cauza necesității utilizării unor cantități mari de îngrășăminte. Acest proces este accelerat și mai mult dacă fertilizarea este aplicată împreună cu irigarea prin picurare. În metoda de irigare prin picurare este irigată o suprafață mai mică și nu întregul sol. Prin urmare, în această suprafață mică are loc o concentrare mai intensă a îngrășămintelor (Figura 1).

Salinitatea este una dintre cele mai importante proprietăți ale solului care limitează creșterea plantelor în producția agricolă. Salinizarea solului afectează în mod negativ absorbția apei și a nutrienților de către plante. Datorită creșterii concentrației de sare în zona rădăcinilor plantelor, crește presiunea osmotică, absorbția apei de către plantă devenind dificilă. În plus, apar efecte toxice din cauza creșterii concentrației unor ioni și apariției stresului salin la plante [6]. Îngrășămintele produc diferit creșterea salinității. Concentrația de sare produsă de un îngrășământ în soluția solului dă valoarea indicelui de salinitate al acestuia. Valorile indicelui de salinitate ale unor îngrășăminte azotate sunt prezentate în Tabelul 3. În special în zonele în care salinitatea reprezintă o problemă, ar trebui să se prefere îngrășămintele cu un indice de salinitate mai mic.

Tabelul 3. Valori ale indexului de salinitate al diferitelor îngrășăminte [7].

*O unitate este echivalentă cu 9 kg

Eutrofizarea

Eutrofizarea poate fi definită ca fiind intensificarea vieții acvatice în ape datorită creșterii unor elemente nutritive ale plantelor, rezultând în scăderea calității apei și deteriorarea habitatelor acvatice. Îngrășămintele folosite în producția agricolă se amestecă cu apele de suprafață sau subterane dacă sunt folosite în exces. Îngrășămintele care se amestecă cu apa, în special cele care conțin azot și fosfor, sunt cei mai importanți poluanți care produc eutrofizarea . Deși eutrofizarea este întâlnită mai ales în zone precum lacurile și iazurile, ea poate fi observată uneori în râuri și mări (Figura 2).

Datorită creșterii cantității de elemente nutritive, densitatea fitoplanctonului, a algelor și a unor plante acvatice din apă crește. Atunci când mor, acestea formează un sediment pe fundul apei și sunt descompuse de microorganisme. Între timp, cantitatea de oxigen dizolvat în mediu scade rapid din cauza consumului intens de oxigen. Acest lucru provoacă moartea altor creaturi acvatice, în special a peștilor, și o scădere a calității apei.

Creșterea eficienței utilizării îngrășămintelor

Îngrășămintele, unul dintre cele mai importante inputuri ale agriculturii, au o eficiență limitată din cauza utilizării lor necorespunzătoare. Tipul de îngrășăminte cel mai des folosit în producția de plante sunt cele azotoase. Acest lucru constituie principala sursă de emisii de N₂O din solurile agricole către atmosferă. Pe lângă faptul că duc la producerea de gaze cu efect de seră, aceste îngrășăminte joacă un rol important în multe probleme de mediu, așa cum s-a menționat anterior. Prin urmare, utilizarea acestor îngrășăminte va continua să prezinte riscuri semnificative pentru mediu dacă nu li se ia în considerare utilizarea.

Cel mai important aspect pentru o fertilizare reușită este satisfacerea necesităților nutriționale ale plantei pe întreaga sa perioadă de dezvoltare, fără a provoca în același timp daune semnificative ecosistemului. Eficiența utilizării îngrășămintelor poate fi definită ca abilitatea plantelor de a utiliza la un nivel optim elementele nutritive de care au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă sau abilitatea de a produce părți de plante la un nivel maxim [8].

Deși utilizarea eficientă a azotului depinde de tipul de aplicare și factori de mediu, acest tip de îngrășământ este utilizat în lume în proporție de 25-40% [9]. Câțiva dintre factorii care duc la reducerea eficienței îngrășămintelor și ratele corespunzătoare sunt prezentați în Tabelul 4.

Modul în care se poate obține o producție durabilă în agricultură este prevenirea utilizării excesive a îngrășămintelor prin creșterea eficienței utilizării acestora și concentrarea asupra practicilor care vor păstra fertilitatea solului pe termen lung.

Tabelul 4. Câțiva din factorii care duc la reducerea eficienței îngrășămintelor [10].

Aplicarea corectă a programelor de fertilizare

Utilizarea excesivă și nejustificată la nivel global a îngrășămintelor în producția agricolă este una dintre cele mai importante probleme care așteaptă rezolvare. Pentru a realiza o fertilizare corectă, este foarte important să se cunoască necesitățile nutritive ale plantelor care urmează să fie cultivate. În plus, atunci când se creează programe de nutriție pentru plante trebuie cunoscute și proprietățile solului. În caz contrar, este foarte dificil să se determine cantitatea corectă și tipul adecvat de îngrășământ care trebuie aplicat. Pierderile de recoltă apar din cauza aplicării de îngrășăminte sub necesitățile plantei. În plus, aplicarea excesivă a îngrășămintelor nu numai că deteriorează productivitatea și calitatea, dar afectează și mediul înconjurător. Singura modalitate de a determina cu exactitate cantitatea și tipul de îngrășământ ce trebuie folosit este să se utilizeze analiza solului și a frunzelor. Probele de sol trebuie prelevate înainte de semănat sau plantare și la începutul sezonului de creștere pentru plantele perene.

Aplicațiile de gunoi de animale sau alte metode de fertilizare organică sunt metode utilizate frecvent. Astfel de practici sunt foarte importante în ceea ce privește satisfacerea necesității de nutrienți a plantelor. Dacă fertilizarea într-o zonă va fi combinată cu gunoi de grajd, trebuie efectuată și o analiză a gunoiului înainte de realizarea fertilizării. Cantitatea de îngrășământ utilizat ar trebui ajustată corespunzător prin calcularea conținutului de nutrienți prezenți în gunoiul de grajd necesari plantelor.

La aplicarea fertilizării cu azot, îngrășământul ar trebui împărțit în doze, având în vedere perioadele de dezvoltare ale plantei, iar planurile de fertilizare ar trebui să fie susținute de o gestionare adecvată a irigației. Rămânerea la suprafața solului sau infiltrarea adâncă a îngrășământului de azot aplicat ca rezultat al irigației reduc eficiența utilizării îngrășământului și provoacă probleme semnificative de mediu.

Tabelul 5. Pierderi de N estimate datorită denitrificării în funcție de temperatura solului și saturarea cu apă a acestuia.

Când se utilizează azot, este important să se aplice îngrășământul la momentul potrivit, ținând seama de prognozele meteorologice locale pentru a preveni posibilele pierderi de azot. Pierderea de azot din sol crește proporțional odată cu creșterea temperaturii solului și a saturării cu apă a solului. Relația dintre factorii climatici și pierderea de azot ar trebui luată în considerare în gestionarea solurilor agricole. Această situație poate fi observată în Tabelul 5 [11].

Utilizarea îngrășămintelor care produc emisii reduse

Una dintre cele mai mari surse de emisii de gaze cu efect de seră în agricultură este utilizarea îngrășămintelor. Prin urmare, cunoașterea efectelor diferitelor tipuri de îngrășăminte asupra ratei emisiilor și alegerea îngrășămintelor potrivite pot contribui la reducerea emisiilor. În acest scop, într-un studiu efectuat în China, au fost comparate cantitățile de gaze cu efect de seră emise de diferitele tipuri de îngrășăminte, încercându-se determinarea îngrășămintelor cu emisii și costuri reduse [12]. Conform datelor obținute, atunci când nu sunt luate în considerare emisiile directe de N₂O din câmp, emisiile provenite din îngrășăminte au constituit 48% din totalul emisiilor rezultate din producție. Cercetătorii au afirmat că reducerea emisiilor provenite din îngrășăminte este o măsură necesară și prioritară, și în conformitate cu rezultatele lor, au declarat că bicarbonatul de amoniu, superfosfatul de calciu și clorura de potasiu sunt îngrășămintele cu cele mai scăzute emisii de gaze cu efect de seră. S-a subliniat că se va obține o scădere cu 49% a cantității de emisii prin utilizarea acestor îngrășăminte.

Spre deosebire de alte îngrășăminte azotoase, atunci când este aplica îngrășământul ureic, este eliberat CO₂-ul adăugat în timpul procesului de producție industrială. Ureea (CH₄N₂O) se transformă în ioni de amoniu (NH₄⁺), hidroxil (OH^-) și bicarbonat (HCO₃^-) în prezența apei și a enzimelor ureaze. Bicarbonatul format ca rezultat al reacției este separat în CO₂ și H₂O după adăugarea de var și astfel CO₂-ul este eliberat din sol [13].

Problema contribuției diferitelor tipuri de îngrășăminte la emisiile de gaze cu efect de seră în solurile cu caracteristici diferite ar trebui să fie mai intens studiată, o atenție deosebită necesitând alegerea îngrășămintelor care cauzează mai puține emisii în acele regiuni.

Creșterea conținutului de material organic în sol

Managementul corect al nutriției plantelor în zonele agricole ar trebui să fie luat în considerare împreună cu reținerea carbonului organic din sol. În general, utilizarea îngrășămintelor organice și a compostului îmbunătățește stocarea carbonului organic în sol mai mult decât utilizarea îngrășămintelor anorganice. Atunci când cantitatea de materie organică din sol este scăzută, sănătatea solului este afectată, iar productivitatea scade. Pe de altă parte, creșterea cantității de carbon organic în sol este și o modalitate de a crește sechestrarea carbonului, deoarece crește capacitatea ecosistemelor agricole de a absorbi CO₂-ul atmosferic și de a-l stoca în sol [14]. Arderea resturilor vegetale după recoltare și utilizarea excesivă a îngrășămintelor chimice duc la scăderea resurselor biologice, ceea ce slăbește capacitatea potențială a ecosistemului agricol ca sursă de carbon putând duce, în același timp, la o creștere a emisiilor cauzate de fertilizare.

Într-un studiu realizat în acest scop, resturile culturilor au fost compostate cu gunoi de bovine și fiind încercate diferite aplicații în rotația de grâu de iarnă și porumb [15]. În studiu, au fost încercate patru tipuri diferite de îngrășăminte: 100% gunoi de grajd provenind de la bovine, 100% azot mineral, 75% gunoi de bovine + 25% azot mineral și 50% gunoi de bovine + 50% azot mineral. Conform rezultatelor obținute, s-a constatat că înlocuirea îngrășămintelor chimice cu îngrășăminte organice a redus semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, iar producția de grâu și porumb a crescut odată cu adăugarea de gunoi de grajd. Cercetătorii au subliniat că dacă îngrășământul chimic este înlocuit cu îngrășământ organic, ecosistemul agricol va deveni o sursă de carbon și emisiile de gaze cu efect de seră vor scădea.

Utilizarea fertilizatorilor cu eficiență îmbunătățită (enhanced-efficiency fertilizers - EEFs)

Creșterea eficienței îngrășămintelor, minimizarea pierderilor posibile în sol și asigurarea că plantele beneficiază mai mult de nutrienții pe care îi conține solul au devenit metode larg preferate în ultimii ani. Aceste îngrășăminte, care sunt în general denumite îngrășăminte cu eficiență îmbunătățită (EEF-uri), sunt definite ca "produse de fertilizare care au proprietăți ce duc la creșterea absorbției de nutrienți de către plante și reduc pierderile acestora" [16]. Pentru obținerea acestor produse care își propun să crească eficiența îngrășămintelor azotoase, sunt utilizate diferite metode precum acoperirea, încapsularea și adăugarea de inhibitori. Îngrășămintele cu eliberare lentă și controlată și îngrășămintele cu inhibitori nu numai că au o eficiență mai mare în utilizarea azotului, dar au și potențialul de a reduce emisiile de N₂O rezultate din fertilizare.

Deși este clar că includerea unor astfel de îngrășăminte în programele de nutriție a plantelor este importantă pentru a crește eficiența în producție și a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, pare a fi necesar să existe subvenții ale costurilor implicate.

Îngrășăminte microbiene

Folosirea intensivă a substanțelor chimice în agricultură pentru a satisface cererea crescută de alimente în lume cauzează probleme de mediu tot mai mari. Este absolut necesar să ne orientăm către inputuri alternative pentru o producție mai durabilă. Unul dintre acestea este îngrășământul microbian.

Microorganismele fixează azotul atmosferic în sol atunci când acesta este aplicat semințelor sau solului, promovează creșterea vegetativă prin creșterea disponibilității nutrienților pentru plante sau prin producerea de metaboliți secundari. Materialul constând din microorganismele care trăiesc în rizosferă și care pot coloniza sau intra în țesuturile plantelor este numit îngrășământ biologic [17]. Această categorie de îngrășăminte, care constă în principal din bacterii fixatoare de azot atmosferic, include și bacterii care dizolvă fosfatul și produc hormoni. Bacteriile folosite ca îngrășământ biologic sunt în general denumite rizobacterii promotoare ale creșterii plantelor. În studiile efectuate până în prezent, s-a observat că speciile aparținând în special genurilor Azotobacter, Azospirillum, Burkholderia, Pseudomonas, Bacillus și Paenibacillus ies în evidență ca specii promotoare ale creșterii plantelor [18].

Deși adesea nu este suficientă simpla lor utilizare, folosirea îngrășămintelor microbiene poate reduce utilizarea intensivă a îngrășămintelor chimice. În general, bacteriile active izolate din sol pot fi aplicate cu succes, având în vedere eficiența și adaptabilitatea lor la mediul în care sunt aplicate.

Beneficii ale fertilizării rezultate din tehnologiile de agricultură de precizie

Una dintre aplicațiile care au devenit din ce în ce mai prevalente în agricultură în ultimii ani este tehnica de agricultură de precizie. Este o aplicație care a apărut ca rezultat al integrării inovațiilor în tehnologiile agricole, oferind avantaje semnificative, în special în întreprinderile de mari dimensiuni. Agricultura de precizie adoptă o metodă bazată pe aplicații la nivel variabil pentru zone cu caracteristici diferite, în loc să aplice același tratament întregii zone cultivate.

Aplicarea fertilizantului cu rată variabilă este una dintre aplicațiile din agricultura de precizie, metodă care a devenit frecvent preferată în ultimii ani, în special în aplicarea îngrășămintelor azotoase. Există în principal două metode utilizate în realizarea aplicațiilor de fertilizare cu rată variabilă:

• Una dintre acestea este aplicația cu rată variabilă bazată pe hărți, care folosește hărți obținute din parametri măsurați în câmp.

• Cealaltă metodă este aplicația cu rată variabilă bazată pe senzori. Nu există cartografiere în aplicația bazată pe senzori, dar măsurătorile se iau în mișcare prin intermediul senzorilor în timp real, pe baza caracteristicilor solului sau plantei. Datele obținute din aceste măsurători sunt trimise la aplicatorul cu rată variabilă și aplicarea este efectuată (Figura 3).

Scopul principal al ambelor metode este de a ajusta cantitatea de îngrășământ folosită pe baza variațiilor parametrilor sol – plantă, mai degrabă decât aplicare uniformă pe întreg terenul.

Bibliografie

1. FAO, (2023). FAOSTAT, Food Oath Agriculture Organization of the United Nations. http://www.fao.org/faostat/en/#data, (Acces date : 16.08.2023).

2. IPCC, (2007) Climate Change 2007: The physical Science Basis. Contribution of Working Group I to the Fourth AssessmentReport of the Intergovernmental Panel on Climate Change [Solomon, S., D. Qin, M., Manning, Z., Chen, M., Marquis, K. B., Averyt, M., Tignor and H.L., Miller (eds.)]. Cambridge University Press , Cambridge, United Kingdom and New York, NY, USA, 996 pp .

3. IPCC, (2013). Climate Change 2013: The physical Science Basis. Contribution of Working Group I to the Fifth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. [Stocker, T.F., Qin, D., Plattner, G.-K., Tignor, M., Allen, S. K., Boschung, J., Nauels, A., Xia, Y. , Bex, V. and Midgley, P. M. (eds.)]. Cambridge University Press, Cambridge, United Kingdom and New York, NY, USA, 1585 pp .

4. Sönmez, İ., Demir, H., (2011). Agricultural Nitrate Pollution and Its Negative Effects. 1st Ali Numan Kıraç Agricultural Congress and Fair with International Participation, 27-30 April, 2011, Proceedings Book: 287-294, Eskişehir.

5. Ekici, K., Alişarlı M., Sancak, Y.C., (2008). “Nitrate and nitrosamines in cheese varieties ”, YYÜ. Journal of the Faculty of Veterinary Medicine. 2:71-72

6. Gürel, A., Avcıoğlu, R., (2001). “Stress Resistance Physiology in Plants”, chapter 21, Editors: Özcan, S., Gürel, E., Babaoğlu, M., ''Plant Biotechnology II, Genetic Engineering and Applications'', Selçuk University Foundation Publications, 308-313.

7. Mortvedt, J.J., (2001). Calculating Salt Index. Fluid Journal. 9(2):8-11.

8. Blair, G., (1993). Nutrients efficiency - What do we do really mean ? In: PJ Randall et al. (Eds.), Genetics Aspects of Plant Mineral Nutrition. Proc. 4th Int. Symp. of Genetics Aspects of Plant Mineral Nutrition , pp.205-13, Kluwer Academic Publications, Dordrecht, The Netherlands .

9. Lenka, S., Rajendiran, S., Vassanda Coumar, M., Dotaniya, M.L., Saha, J.K., (2016). Impact of Fertilizers use on Environmental Quality. Souvenir of National Seminar on “ Environmental concern for fertilizer use in future ” at Bidhan chandra Krishi Viswavidyalaya , Kalyani on February 26, 2016. (Acces date: 10.04.2019).

10. Karaman, M.R., Turan, M. (2012). Sustainable Management Strategies oath Fertilizer Efficiency Parameters in Plant Nutrition. Soil Water Journal, 1(1), 15-21.

11. Anonymous, (2017). Code of Good Agricultural Practices. Good for Preventing Nitrate Pollution in Waters Caused by Agricultural Activities Agriculture Communiqué on the Code of Practices, COMMUNIQUE NO: 2016/ 46, https://www.resmigazete.gov.tr/eskiler/2017/02/20170211-12.htm, (Acces date: 21.08.2023).

12. Wang, Z.B., Chen, J., Mao, S.C., Han, Y.C., Chen, F., Zhang, L.F., Li, C.D. (2017). Comparison of greenhouse gas emissions of chemicals fertilizer types in China's crop production. Journal of Cleaner Production, 141, 1267-1274.

13. Snyder, C.S., Bruulsema, T.W., Jensen, T.L., Fixen, P.E. (2009). Review of greenhouse gas emissions from crop production systems oath fertilizer management effects. Agriculture, Ecosystems and Environment, 133: 247–266

14. Elbasiouny, H., El- Ramady, H., Elbehiry, F., Rajput, V.D., Minkina, T., Mandzhieva, S., (2022). Plant nutrition below climate change oath soil carbon sequestration. Sustainability, 14, 914. https://doi.org/10.3390/su14020914

15. Liu, H., Li, J., Li, X., Zheng, Y., Feng, S., Jiang, G. (2015). Mitigating greenhouse gas emissions through replacement of chemicals fertilizer with organic manure in a temperate farmland. Science Bulletin , 60(6), 598-606.

16. Association of Americans plants Food Control Officials, (2013). AAPFCO Official Publication 65. AAPFCO, Little Rock , AR.

17. Çakmakçı, R., (2005). Use of Rhizobacteria in Agriculture to Promote Plant Growth. Atatürk University Faculty of Agriculture Journal; 36(1): 97-107.

18. Çakmakçı, R., (2014). "Effect Mechanisms and Properties of Microorganisms That Can Be Used as Microbial Fertilizer, " Microbial Fertilizer Workshop, 23-24 October, Kastamonu, TC Ministry of Food, Agriculture and Livestock, 60th Anniversary. Directorate of Soil Fertilizer and Water Resources Central Research Institute, ILgaz /Kastamonu, Turkey , pp.5-17, 2014

19. Grisso, R., Alley, M., Thomason, W., Holshouse, D., Roberson, G. T. (2011). Precision farming tools: variable-rate application. Virginia Cooperative Extension, 442-505.