Efectul proprietăților solului asupra emisiilor de gaze cu efect de seră

Creșterea populației și, concomitent, a cererii pentru hrană și energie au adus probleme importante de mediu. Încălzirea globală, care apare odată cu creșterea emisie gazelor cu efect de seră în atmosferă, este una dintre aceste probleme. Deși creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosfera lumii se datorează în mare parte activităților din sectorul energetic, există și emisii semnificative în atmosferă legate de agricultură, silvicultură și utilizarea terenurilor. Emisiile rezultate din activitățile agricole sunt sub formă de CO₂, CH₄ și N₂O.

Odată cu intensificarea agriculturii, solurile au devenit una dintre principalele surse de CO₂ atmosferic și alte gaze cu efect de seră. Se estimează că emisia de gaze cu efect de seră din sol în atmosferă începând cu revoluția industrială este de 78 ± 12 PgCO₂-C [1].

Cu toate acestea, ecosistemele terestre se află în poziția unui rezervor în ceea ce privește carbonul, deoarece carbonul poate fi reținut atât în biomasa cât și direct în sol. Emisiile din soluri în atmosferă și reținerea carbonului în sol și biomasă pot fi afectate de unele proprietăți ale solului.

Emisia de gaze cu efect de seră asupra conținutului de carbon organic din sol

Una dintre cele mai importante probleme întâlnite în multe domenii ale agriculturii este nivelul scăzut al materiei organice din sol, care este unul dintre principalele componente ale agriculturii durabile. În zonele cu agricultură intensivă, există o scădere a conținutului de materie organică din sol în timp din cauza unor motive precum cultivarea unei singure culturi, lucrările excesive de arătură, arderea resturilor de plante rămase. Creșterea conținutului de carbon în zonele agricole poate spori fertilitatea solului și biodiversitatea și astfel poate contribui la atenuarea schimbărilor climatice prin sechestrarea carbonului din atmosferă [2].

Figura 1. Conținutul de carbon din sol, atmosferă și biotă (adaptat după Lal, 2004 [34]).

Adăugarea diverselor materiale organice în sol și recuperarea carbonului pierdut este una dintre practicile recomandate pentru îmbunătățirea proprietăților solului și chiar pentru combaterea schimbărilor climatice. Cu toate acestea, adăugarea acestor materiale în sol poate facilita eliberarea de CO₂. Din acest motiv, este important să știm care este efectul materialului organic adăugat în sol, să cunoaștem capacitatea solului de reținere a carbonului și să cunoaștem starea echilibrului a carbonului în sol pe termen scurt și lung după aplicare. Prin urmare, pe termen lung un obiectiv ar trebui să fie creșterea materiei organice stabile biologic în solîn conformitate cu condițiile de mediu [3].

Carbonul organic din sol este o componentă importantă a ciclului global al carbonului (Figura 1), iar prezența sa în soluri va avea un impact semnificativ asupra climatului global cu care interacționează în viitor [4]. Acest efect este complex și poate diferi în funcție de proprietățile solului. De exemplu, deoarece activitatea microbiană va fi mai mare în solurile cu temperaturi ridicate, descompunerea materiei organice este accelerată ceea ce duce la o creștere a emisiilor de CO₂ și CH₄ în atmosferă. Pe de altă parte, sechestrarea crescută a carbonului poate încuraja o vegetație mai bogată.

Stocarea carbonului și condițiile de sol

Creșterea conținutului de materie organică prin adăugarea de material organic în sol poate varia în funcție de proprietățile solului și de tipul de material, în afară de cantitatea de material adăugat. Adăugarea materiei organice în soluri nu înseamnă întotdeauna că carbonul este stocat în sol. De exemplu, solurile pajiștilor și pădurilor cu condiții bune de drenaj pot stoca cantități semnificative de carbon, în timp ce terenurile arabile pot fi o sursă de carbon [32, 33].

Capacitățile solurilor de stocare a carbonului nu sunt nelimitate și pot diferi în funcție de tipul solului. În solurile minerale, prezența particulelor de argilă și silte mărește stabilitatea carbonului organic din sol prin adsorbție, dar cantitatea acestuia este limitată [6].

Mărimea agregatelor solului și emisiile de gaze cu efect de seră

În funcție de dimensiunea agregatelor din sol, pot exista diferențe în transportul și emisiile de gaze. Într-un studiu realizat în acest scop, s-au comparat efectele dimensiunii agregatelor de sol asupra emisiilor de gaze cu efect de seră în două soluri cu textură nisipoasă și lutoasă [7]. Soluri cu dimensiuni de agregate mai mici de 0,5 mm, 0,5-1 mm, 1-2 mm și 2-4 mm au fost utilizate în studiu. Conform rezultatelor obținute, dimensiunile porilor au afectat semnificativ eliberarea de CO₂ și CH₄ din sol, dar nu au prezentat niciun efect asupra eliberării de N₂O. Cea mai mare emisie de CO₂ a avut loc în solul cu textură lutoasă cu cea mai mică dimensiune a agregatelor. Pe de altă parte, în solurile cu textură nisipoasă, cea mai mare eliberare de CO₂ a avut loc în solurile cu cea mai mare dimensiune a agregatelor. În studiu, s-a raportat că există un flux crescut de CH₄ în solurile cu agregate mici. Ca rezultat al studiului, cercetătorii au declarat că practicile de lucrare a solului, care afectează în mare măsură proprietățile porilor solului, pot avea un efect direct asupra emisiilor de gaze cu efect de seră. S-a raportat că emisia de CO₂ scade odată cu creșterea dimensiunii agregatelor într-un sol cu textură lutoasă [8], în timp ce eliberarea de CH₄ este mai mare în solurile cu dimensiuni mici ale agregatelor [9].

pH-ul solului și emisiile de gaze cu efect de seră

Nivelul de pH al solului reprezintă cantitatea de ioni H⁺ din soluția solului care se află în echilibru dinamic cu o fază solidă încărcată negativ. Ioni H⁺, care sunt atrași puternic de suprafețele solide încărcate negativ, pot înlocui alți cationi prezenți. pH-ul, care este strâns legat de procesele biochimice ale solului și plantelor, reprezintă de fapt pH-ul soluției solului [10].

Există diferite idei legate de pH-ul solului referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră. pH-ul, care are un efect important asupra proprietăților fizice, chimice și biologice ale solului, afectează inevitabil și fluxul de carbon din sol [11]. Solurile alcaline au un conținut semnificativ mai mare de CO₂ iar carbonul organic din aceste soluri nu este foarte stabil chimic pentru mineralizare. Adăugarea de agenți pe bază de calciu în sol poate modifica concentrațiile de carbon organic solubil și poate stimula o mineralizare limitată a carbonului organic din sol [12].

Într-un studiu cu soluri de pădure tropicală acide, pH-ul solului a fost crescut de la 3,9 la 5,7 prin adăugarea de Ca(OH)₂ și CaSO₄, iar ca rezultat, s-a obținut că mineralizarea carbonului din îngrășămintele organice a fost intensă [13]. Contrar acestor rezultate raportate, într-un alt studiu s-a constatat că respirația solului a scăzut și s-a intensificat acumularea de carbon organic în sol datorită creșterii pH-ului ca urmare a adiției de calciu în solurile organice ale tundrei [14]. Cercetătorii au declarat că ar trebui efectuate mai multe studii în ecosistemele naturale pentru a elucida efectul modificărilor de pH induse de calciu asupra carbonului organic din sol.

Într-un studiu care a examinat efectele pe termen lung ale pH-ului solului asupra emisiilor de CO₂, au fost efectuate măsurători ale emisiilor în soluri cu valori de pH de 3,65, 5,00, 6,90 și 8,55 [15]. În studiu, terenurile pe care nu s-a aplicat îngrășământ azotat și cele pe care fertilizarea s-a făcut sub formă de nitrat și amoniu au fost combinate cu parcele la diferite valori de pH. Conform rezultatelor obținute, emisiile de CO₂ nu au fost afectate de fertilizarea cu amoniu și nitrat la diferite valori de pH ale solului. În cazul aplicării de îngrășăminte azotate, cantitatea de carbon organic dizolvat a scăzut la toate valorile pH-ului. Cercetătorii au raportat că creșterea pH-ului și fertilizarea cu azot cresc emisiile de CO₂, respirația microbiană heterotrofă în sol joacând un rol dominant în emisiile de CO₂.

Umiditatea solului și eliberarea de gaze cu efect de seră din sol

În timp ce creșterea plantelor în zonele neirigate este limitată de umiditatea disponibilă a solului,în cazul folosirii sistemelor de irigații apare o creștere a părților aeriene și dezvoltarea rădăcinilor plantelor. Această situație duce la intensificarea stocării de carbon în sol. Prin fertilizarea și irigarea terenurilor arabile și a pajiștilor, intrarea de carbon în sol este crescută. Odată cu creșterea umidității solului, activitatea microbiană crește și ea. Ca rezultat al atât creșterii biomasei, a intrării carbonului în sol și a creșterii activității microbiene, procesul de descompunere a carbonului organic în sol se intensifică, crescând și eliberarea de CO₂ din sol [16].

Într-un studiu care a examinat efectul irigației restricționate asupra emisiilor de gaze cu efect de seră în anii în care s-a utilizat un sistem de irigație prin picurare, cele mai mari valori de emisie a CO₂-ului au fost obținute în zona intensiv irigaă, iar valorile de emisie măsurate după udări au fost mai mari decât valorile măsurate înainte de aplicarea udărilor [31]. Rezultate similare au fost obținute și în ceea ce privește valorile emisiilor de N₂O măsurate în studiu, cele mai mari valori fiind obținute pe terenul cu cea mai intensificată irigație. Valorile N₂O după udări au fost mai mari decât înainte de udări, așa cum au fost și valorile CO₂. Ca rezultat al studiului, cercetătorii au afirmat că practicile de irigație au dus la o creștere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, în aplicarea limitată a sistemelor de irigații s-a observat o emisie mai mică de CO₂ datorată încetinirii activităților microorganismelor [17].

În timp ce emisiile de gaze din sol sunt afectate de cantitatea de apă de utilizată la udări, pot exista schimbări în cantitatea de emisii legate de caracteristicile calitative ale apei utilizate în irigații. Valoarea salinității apei de irigație este un alt parametru care influențează ratele de emisie. Într-un studiu realizat cu ape de irigație cu diferite salinități, efectul sărurilor asupra mineralizării carbonului organic din sol a fost investigat prin monitorizarea cantității de CO₂ emise din sol [18]. Conform rezultatelor obținute, s-a observat că rata formării de CO₂-C a scăzut odată cu creșterea salinității apei de irigație. În plus, potrivit cercetătorilor, când sursa de sare este NaCl, scăderea mineralizării carbonului este mai mare decât în cazul CaCl₂ și MgCl₂.

Temperatura solului și emisiile de gaze cu efect de seră din sol

Temperatura solului poate fi un factor stimulator al emisiei de gaze cu efect de seră datorită efectelor sale asupra activității microbiene împreună cu umiditatea. În condiții favorabile de temperatură a solului, eliberarea de CO₂ crește datorită oxidării materiei organice [19]. O creștere a temperaturii solului accelerează descompunerea materiei organice, crește activitatea microbiană și stimulează creșterea rădăcinilor, accelerând astfel procesul de mineralizare a carbonului și emisiile de CO₂ [20].

Într-un studiu s-a investigat efectul temperaturii și umidității solului asupra concentrației de N₂O și CO₂ dintr-un sol organic de la două adâncimi diferite [21]. Conform rezultatelor obținute în studiu, concentrația de N₂O a crescut în paralel cu creșterea umidității solului la o adâncime de 10-30 cm. Concentrația de CO₂ în sol a crescut odată cu creșterea temperaturii solului. Această creștere s-a produs atât la o adâncime de 10-30 cm, cât și la o adâncime de 50-100 cm.

Similar, într-un alt studiu, s-a observat că emisia de CO₂ a crescut odată cu creșterea temperaturii solului, atingând o creștere de 59% [20].

Cu toate acestea, deoarece activitatea microbială în sol poate fi intensă între anumite valori de temperatură, s-a raportat că nu întotdeauna se poate obține o relație liniară între emisiile de CO₂ și temperatura solului [22].

Modificări ale emisiilor de gaze cu efect de seră legate de lucrările solului

În urma practicilor de lucrare a solului pot apărea schimbări semnificative în transferurile de gaze cu efect de seră între atmosferă și sol. Emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din lucrările agricole pot fi cauzate direct de utilizarea combustibililor fosili consumați de vehiculele utilizate, precum și indirect de efectele pe care le are prelucrarea solului asupra proprietăților acestuia.

Deși efectele agriculturii cu puține lucrări (no-tillage), în special asupra controlului eroziunii, sunt acum considerate fundamentale, oamenii de știință continuând să discute eficacitatea practicilor no-tillage în reducerea emisiilor de CO₂. Trebuie remarcat faptul că în multe studii s-au obținut rezultate diferite în funcție de caracteristicile solului, de mediu și de timp.

Lucrarea solului poate afecta distribuția și conversia conținutului de carbon din sol prin deschiderea sau închiderea de noi canale de transfer între suprafața solului și atmosferă. În plus, modificările unor proprietăți ale solului, cum ar fi stabilitatea agregatelor, capacitatea de reținere a apei și temperatura pot schimba dinamica de descompunere a materiei organice ca urmare a lucrării solului [23].

Într-un studiu care viza determinarea posibilelor efecte ale practicilor de lucrare redusă a solului asupra emisiilor de CO₂ din soluri, au fost comparate patru condiții diferite [24]. Acestea sunt lucrarea solului cu plugul cultivator la o adâncime de 12 cm, alta la 5 cm, mulcirea paielor la suprafață și arătura clasică. Lucrarea solului cu plugul cultivator la o adâncime de 10-12 cm în perioada de vară a crescut emisia de CO₂ de aproximativ 2 ori comparativ cu celelalte situații. Această condiție de lucru a fost urmată de lucrarea superficială (la adâncime de 5 cm), mulcire și, respectiv, arătura clasică.

Într-un studiu care a comparat efectele semănatului direct cu lucrarea tradițională a solului asupra emisiilor de CO₂, au fost cultivate soia prin semănat direct versus cultivare prin lucrarea solului cu plugul cultivator, discul și cultivatorul, iar emisiile de CO₂ din sol au fost măsurate timp de 55 de zile. În urma studiului s-a constatat că cea mai redusă emisie a avut loc în cazul aplicației de semănat direct [25].

Prin intermediul unei meta-analize care a evaluat 56 de studii vizând emisiile de CO₂ direct din sol, s-a urmărit evaluarea stării emisiilor din practicile de lucrare a solului și fără lucrări [26]. Cercetătorii au rezumat concluziile lor astfel:

S-a constatat că emisiile de CO₂ din sol sunt aproape de două ori mai mari în primele ore după cultivare, comparativ cu cele din solurile necultivate. Variabilitatea emisiilor de CO₂ din sol a fost asociată mai degrabă cu textura solului, rotația culturilor, timpul și conținutul de carbon organic al solului decât cu practicile de cultivare. Reducerea emisiilor în cazul lucrărilor no-till a fost realizată în special în cazul solurilor cu textură argiloasă în care se realizează rotația culturilor, cu conținut scăzut de carbon și în condiții de climă aridă. Conform rezultatelor obținute de cercetători, efectul lucrărilor de semănat direct asupra emisiilor de CO₂ este discutabil și că reducerea emisiilor are loc mai ales în anumite condiții de sol și de mediu.

Pentru a măsura și a evalua efectul asupra emisiilor de CO₂ din sol, au fost evaluate printr-o meta-analiză rezultatele a 46 de studii efectuate în diferite condiții climatice și pedologice, observându-se că efectul cultivării solului asupra emisiilor de CO₂ din sol a fost variabil [27]. Conform constatărilor obținute, cercetătorii au afirmat că, în medie, solurile cultivate emit cu 21% mai mult CO₂ decât solurile necultivate. S-a afirmat că această diferență crește până la 29% în cazul solurilor nisipoase, unde umiditatea solului și conținutul de carbon sunt scăzute în condiții de climă aridă. Cu toate acestea, s-a raportat, de asemenea, că nu există nicio diferență în ceea ce privește emisiile în funcție de tipul de lucrare a solului în cazul solurilor argiloase cu un conținut ridicat de carbon organic în sol. Potrivit cercetătorilor, s-a observat că agricultura fără lucrarea solului poate fi o măsură eficientă de reducere a emisiilor de CO₂ de pe soluri în condiții aride.

Mulcirea este una dintre aplicațiile eficiente asupra sechestrării carbonului, iar acest efect poate varia în funcție de proprietățile solului și de timpul de aplicare a materialului de mulcire. Mulcirea contribuie la reducerea efectelor negative ale schimbărilor climatice prin compensarea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin creșterea sechestrării carbonului organic în sol [1]. Cu toate acestea, adăugarea continuă de reziduuri poate aduce solurile la nivelul de saturație a carbonului, ceea ce duce la o situație în care emisiile de gaze cu efect de seră din soluri depășesc cantitatea de carbon sechestrat [28].

Într-un studiu în care s-a comparat încorporarea reziduurilor vegetale în sol cu aplicarea mulciului, au fost folosite două tipuri diferite de sol și a fost monitorizat carbonul în stratul superior al solului [30]. Conform rezultatelor studiului desfășurat pe o perioadă de doi ani, încorporarea reziduurilor de porumb în solurile argiloase a cauzat o creștere a fluxului de CO₂ cu 38% comparativ cu mulcirea, această creștere fiind de 16% în solurile nisipoase. Umiditatea solului a fost menținută și descompunerea carbonului organic de pe suprafața solului a crescut atunci când s-a folosit mulcirea în solurile nisipoase. Prin urmare, cercetătorii au subliniat că pe termen lung mulcirea ar putea epuiza stocurile de carbon ale solului în zonele nisipoase.

Într-un alt studiu, paiele de grâu folosite ca material de mulci au fost aplicate în cantități de 0,8 și 16 Mg pe hectar în fiecare an [29]. În acest studiu, aplicarea a 244 kg de azot pe hectar și lipsa aplicării de azot au fost combinate cu aplicațiile de mulci. La sfârșitul celor 15 ani de încercări, au fost obținute constatări importante, dintre care unele sunt următoarele:

Cu aplicațiile de mulci pe termen lung, a existat o creștere a macroagregatelor, în special a celor mai mari de 250 μm, în sol. Această creștere s-a datorat în mare măsură aplicațiilor de mulci. Aceasta a cauzat acumularea unor concentrații ridicate de carbon și azot în macroagregate. În studiu, s-a menționat că carbonul din microagregate a fost relativ conservat, în timp ce carbonul din macroagregate și dintre microagregate nu a fost stabilizat și a fost predispus descompunerii microbiene. Creșterea concentrațiilor de carbon și azot din macroagregate a afectat semnificativ fluxurile de CO₂, CH₄ și N₂O și s-au măsurat valori mai mari ale emisiilor în aplicațiile de mulci. Comparativ cu controlul, concentrația de carbon organic din sol la o adâncime de 10 cm a crescut cu 32% și 90% cu aplicațiile de mulci de 8 și, respectiv, 16 Mg și a ajuns la capacitatea de carbon organic a solului după 15 ani de aplicații de mulci. În final, potențialul de încălzire globală a fost calculat în studiu și rezultatele sunt prezentate în Tabelul 2 ca echivalent de CO₂. Conform acestora, cu aplicarea anuală de 16 Mg de mulci, s-a realizat un flux mai mare de gaze cu efect de seră și a fost calculată cea mai mare valoare a potențialului net de încălzire globală.

Tabelul 2. Potențialul încălzirii globale calculat pentru o perioadă de un an (adaptat din Lenka & Lal, 2013 [29])

Bibliografie

1. Lal, R. (2011). Soil Health and Climate Change: An Overview. In: Singh, B., Cowie, A., Chan, K. (eds) Soil Health and Climate Change. Soil Biology, vol 29. Springer, Berlin, Heidelberg. https://doi.org/10.1007/978-3-642-20256-8_1

2. Kavvadias, V., Papadopoulou, M., Vavoulidou, E., Theocharopoulos, S., Malliaraki, S., Agelaki, K., Psarras, G. (2018). Effects of Carbon Inputs on Chemical and Microbial Properties of Soil in Irrigated and Rainfed Olive Groves. Soil Management and Climate Change, 137–150. doi:10.1016/b978-0-12-812128-3.00010-0

3. Navarro-Pedreño, J., Almendro-Candel, M.B., Zorpas, A.A. (2021). The Increase of Soil Organic Matter Reduces Global Warming, Myth or Reality? Sci 2021, 3, 18. https:// doi.org/10.3390/sci3010018

4. Govers, G., Merckx, R., van Oost, K., van Wesemael, B. (2012). Soil Organic Carbon Management for Global Benefits: A Discussion Paper. In Proceedings of the Workshop organised by the Scientific and Technical Advisory Panel of the Global Environmental Facility ‘Soil Organic Carbon Benefits: A Scoping Study’, Nairobi, Kenia, 10–12

5. Lal, R., Negassa, W., Lorenz, K. (2015). Carbon sequestration in soil. Curr. Opin. Environ. Sustain. 2015, 15, 79–86.

6. Ingram, J.S.I., Fernandes, E.C.M. (2001). Managing carbon sequestration in soils: Concepts and terminology. Agric. Ecosyst. Environ. 2001, 87, 111–117.

7. Mangalassery, S., Sjögersten, S., Sparkes, D. L., Sturrock, C. J. & Mooney, S. J. (2013). The effect of soil aggregate size on pore structure and its consequence on emission of greenhouse gases. Soil and Tillage Research, 132, 39–46. doi:10.1016/j.still.2013.05.003

8. Drury, C.F., Yang, X.M., Reynolds, W.D., Tan, C.S. (2004). Influence of crop rotation and aggregate size on carbon dioxide production and denitrification. Soil and Tillage Research 79, 87–100

9. Kimura, S.D., Melling, L., Goh, K.J. (2012). Influence of soil aggregate size on greenhouse gas emission and uptake rate from tropical peat soil in forest and different oil palm development years. Geoderma 185–186, 1–5.

10. Rengel, Z. (2011). Soil pH, soil health and climate change. Soil health and climate change, 69-85.

11. Brady, N.C., Weil, R.R. (2002). The Nature and properties of soil, 13th ed. Springer Nehterlands, 2002, P249

12. Nambu, K., van Hees, P. A., Jones, D. L, Vinogradoff, S. & Lundström, U. S. (2008). Composition of organic solutes and respiration in soils derived from alkaline and non-alkaline parent materials. Geoderma, 144(3-4), 468-477.

13. Motavalli, P.P., Palm, C.A., Parton, W.J., Elliott, E.T., & Frey, S.D., (1995). Soil pH and organic C dynamics in tropical forest soils: Evidence from laboratory and simulation studies. Soil Biology and Biochemistry, 27(12), 1589–1599. doi:10.1016/0038-0717(95)00082-p

14. Hobbie, S.E., Gough, L. (2002). Foliar and soil nutrients in tundra on glacial landscapes of contrasting ages in northern Alaska. Oecologia 131, 453–462

15. Wang, L., Han, Z. & Zhang, X. (2010). Effects of soil pH on CO₂ emission from long-term fertilized black soils in Northeastern China. Sci Res, 2010, 58-61.

16. Entry, J. A., Mills, D., Mathee, K., Jayachandran, K., Sojka, R. E. & Narasimhan, G. (2008). Influence of irrigated agriculture on soil microbial diversity. Applied Soil Ecology, 40(1), 146–154. doi:10.1016/j.apsoil.2008.03.012

17. Sinaie, S., Sadeghi-Namaghi, H., Fekrat, L. (2019). Effects of Elevated CO₂ and Water Stress on Population Growth of The Two-spotted Spider Mite, Tetranychus urticae Koch (Acari: Tetranychi-dae), on Sweet Pepper Under Environmentally Controlled Conditions. Journal of Asia-PacificEntomology, 2019; 22 (1), 96-102

18. Mancer, H. & Bouhoun, MD (2018). Effect of irrigation water salinity on the organic carbon mineralization in soil (laboratory incubation). In AIP Conference Proceedings (Vol. 1968, No. 1, p. 020007). AIP Publishing LLC.

19. Tüfenkçi, S., Native, C. & Cakmakci, T (2021). From Soil to CO₂ Release One view. Biosystem Engineering II (pp.117-128), Ankara: Academician bookstore.

20. Jabro, J. D., Sainju, U., Stevens, W. B. & Evans, R. G. (2008). Carbon dioxide flux as affected by tillage and irrigation in soil converted from perennial forages to annual crops. Journal of Environmental Management, 88(4), 1478–1484. doi:10.1016/j.jenvman.2007.07.012

21. Nosalewicz, M., Stępniewska, Z., Nosalewicz, A. (2013). Effect of soil moisture and temperature on N₂O and CO₂ concentrations in soil irrigated with purified wastewater. Int. Agrophys., 27(3), 299-304. https://doi.org/10.2478/v10247-012-0098-3

22. Gonzalez-Mendez, B., Webster, R., Fiedler, S., et al., (2015). Short-term Emissions of CO₂ and N₂O in Response to Periodic Flood Irrigation With Waste Water in The Mezquital Valley of Mexico. Atmospheric Environment, 2015; 101, 116-124

23. Lu, X., Lu, X., Tanveer, S. K., Wen, X., & Liao, Y. (2015). Effects of tillage management on soil CO₂ emission and wheat yield under rain-fed conditions. Soil Research, 54(1), 38-48.

24. Mühlbachová, G., Kusá, H., Růžek, P., Vavera. R. (2022). CO₂ emissions in a soil under different tillage practices. Plant Soil Environ.. 2022;68(6):253-261. doi: 10.17221/110/2022-PSE.

25. Akbolat, D., Barut, Z., Turgut, M. M. et al. (2016). Soil CO₂ Emissions Under Conventional and Conservational Tillage Methods in Soybean Cultivation in Cukurova Plain of Turkey. AgronomySeries, 2016; 59, 15-20

26. Bregaglio, S., Mongiano, G., Ferrara, R. M., Ginaldi, F., Lagomarsino, A. & Rana, G. (2022). Which are the most favourable conditions for reducing soil CO₂ emissions with no-tillage? Results from a meta-analysis. International soil and water conservation research, 10, 497-506. doi: 10.1016/j.iswcr.2022.05.003

27. Abdalla, K., Chivenge, P., Ciais, P. & Chaplot, V. (2016). No-tillage lessens soil CO₂ emissions the most under arid and sandy soil conditions: results from a meta-analysis. Biogeosciences, 13(12), 3619–3633. doi:10.5194/bg-13-3619-2016

28. Six, J., Conant, R.T., Paul, E.A., Paustian, K. (2002). Stabilization mechanisms of soil organic matter: implications for C-saturation of soils. Plant and Soil 241, 155–176.

29. Lenka, N. K. & Lal, R. (2013). Soil aggregation and greenhouse gas flux after 15 years of wheat straw and fertilizer management in a no-till system. Soil and Tillage Research, 126, 78–89. doi:10.1016/j.still.2012.08.011

30. Nishigaki, T., Sugihara, S., Kilasara, M. & Funakawa, S. (2020). Carbon dioxide flux and soil carbon stock as affected by crop residue management and soil texture in semi‐arid maize croplands in Tanzania. Soil Use and Management. doi:10.1111/sum.12680

31. Gültekin, R., Avağ, K., Görgişen, C., Öztürk, Ö., Yeter, T. & Alsan, P. B. (2023). Effect of deficit irrigation practices on greenhouse gas emissions in drip irrigation. Scientia Horticulturae, 310, 111757.

32. Ciais, P., Soussana, J.F., Vuichard, N., Luyssaert, S., Don, A., Janssens, I., Piao, S., Dechow, R., Lathière, J., Maignan, F. et al. (2010). The greenhouse gas balance of European grasslands. Biogeosci. Discuss. 2010, 7, 5997–6050.

33. Schils, R., Kuikman, P., Liski, J., van Oijen, M., Smith, P., Webb, J., Alm, J., Somogyi, Z., van der Akker, J., Billet, M. et al. (2008). Review of Existing Information on the Interrelations Between Soil and Climate Change. Final Report ClimSoil Prepared for DG Environment, Contract Number 070307/2007/486157/SER/B1, Technical Report-2008-048. Available online: https://ec.europa.eu/environment/archives/soil/pdf/climsoil_report_dec_2008.pdf (access date 14 February 2022)

34. Lal, R. (2004). Soil carbon sequestration impact on global climate change and food security. Science 2004, 304, 1623–1627.