Modulul 4 · Capitolul 8
Creșterea producției agricole și a autosuficienței alimentare
Introducere
Siguranța alimentară, așa cum este definită de Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru Siguranța Alimentară Mondială, înseamnă că toate persoanele, în orice moment, au acces fizic, social și economic la suficiente alimente, sigure și nutritive, care să îndeplinească preferințele lor alimentare și nevoile dietetice pentru o viață activă și sănătoasă [1].
Autosuficiența alimentară
Autosuficiența alimentară și volatilitatea prețurilor au devenit o prioritate importantă pe agenda politică a guvernelor [2]. Cresterea diversității culturilor este o abordare agroecologică pentru îmbunătățirea autosuficienței alimentare, astfel încât micii producători să poată menține stabilitatea sistemelor lor alimentare, reducând riscurile de stres, izbucniri de dăunători sau secetă [3]. O regiune poate crește stabilitatea sistemului său alimentar prin construirea propriului său sistem de autosuficiență alimentară [5]. Producția alimentară reprezintă un punct de plecare în analiza suveranității și securității alimentare. Generarea de venituri prin producția eficientă în câmp oferă o bază reală de productivitate [4]. Producția agricolă tradițională a sistemelor de producție determină accesul la alimente și obținerea de venituri complementare prin vânzarea produselor principale și a celor secundare, acest lucru fiind considerat rezultatul integrării strategiilor de viață [5].
Provocări în producția alimentară pentru asigurarea siguranței alimentare în condițiile reducerii utilizării fitofarmaceuticelor
"Se estimează că populația lumii va crește cu o treime; FAO estimează că, dacă tendințele actuale de creștere a veniturilor și consumului continuă fără întrerupere, producția agricolă va trebui să crească cu 60% pentru a satisface cererile crescute așteptate pentru alimente și furaje. O creștere cu 60% a cererii globale de alimente va avea loc până în 2050 față de nivelurile din 2006, datorită creșterii populației și modificărilor în modelele alimentare, în timp ce schimbările climatice vor influența continuu sistemele alimentare globale" [6]. "Numărul persoanelor afectate de foame la nivel global a crescut începând cu anul 2014, în ciuda dublării producției alimentare în ultimele trei decenii. Pe parcursul anului 2019, "două miliarde de oameni, sau 25,9% din populația globală, au experimentat foame sau nu au avut acces regulat la alimente nutritive și suficiente" [7].
(Sursa: https://www.researchgate.net/figure/The-Four-Dimensions-of-Food-Security_fig1_283048378)
În agricultură, sarcina fundamentală este de a furniza cantități adecvate de alimente fără defecte sau de a îmbunătăți auto-suficiența cu produse agricole, fapt impus de schimbările climatice datorită cărora dezastrele naturalele sunt tot mai frecvente, aceasta făcând tot mai imprevizibilă producția alimentară, și în care există numeroasele evenimente de criză legate de economia globală. Asigurarea cantităților suficiente de alimente sigure, având în vedere principiul durabilității, conservarea mediului natural, a spațiului și a biodiversității nu este o sarcină ușoară, deoarece producția agricolă este constant amenințată de numeroase boli ale plantelor, dăunători și specii invazive de plante, care reduc calitatea și cantitatea recoltelor și afectează direct calitatea alimentelor și economia producției de plante agricole. Pentru a atinge obiectivul stabilit, este, de asemenea, necesar să ne concentrăm pe îngrijirea mediului și reducerea riscurilor și impacturilor utilizării produselor fitosanitare (PPP), care sunt un element important al protecției sănătății plantelor, asupra sănătății umane și a mediului [8].
Controlul dăunătorilor care afectează culturile și plantele este necesar atât pentru a asigura securitatea alimentară, cât și pentru a asigura venituri viabile fermierilor pentru producția lor. Acest lucru trebuie făcut în timp ce se minimizează riscurile pentru oameni și mediul înconjurător. O astfel de abordare, bazată pe metode naturale ori de câte ori este posibil și pesticide chimice doar ca ultimă soluție, este numită "management integrat al dăunătorilor" (IPM). Recent, Comisia Europeană a publicat o bază de date care prezintă o vedere de ansamblu a metodelor IPM disponibile în prezent, însoțită de un studiu care evaluează eficacitatea lor și perspectivele pentru popularizarea acestor metode.
Baza de date cuprinde aproximativ 1300 de exemple de practici, tehnici și tehnologii ce țin de opt principii IPM stabilite la nivelul UE și internațional, cum ar fi utilizarea rotației culturilor și fertilizării echilibrate, monitorizarea organismelor dăunătoare, aplicarea țintită și redusă și, mai important, preferința pentru metodele non-chimice de control a dăunătorilor. Baza de date include, de asemenea, 273 de "linii directoare specifice culturii" dezvoltate de autoritățile naționale ale statelor membre și organizațiile publice pentru a implementa cerințele IPM în conformitate cu Directiva privind utilizarea durabilă a pesticidelor (SUD). Această prezentare a practicilor, stabilită după doi ani de lucru, arată că există o mare varietate în adoptarea și opțiunile de implementare pentru IPM în țările UE. Toate exemplele sunt prezentate în limbile naționale ale statelor membre cu o scurtă introducere în limba engleză. Această trusă de instrumente este destinată să inspire autoritățile naționale, consilierii agricoli etc să dezvolte și să implementeze abordări IPM după adaptarea lor la condițiile locale/regionale ale fermelor și condițiile agro-climatice. Baza de date, găzduită pe platforma de modelare a datelor economice a JRC (DATAm), va fi actualizată cu exemple suplimentare în mod regulat [9].
Prezentare generală a strategiei IPM
Un fundament al Directivei este promovarea IPM, pentru care sunt stabilite principii generale în Anexa III la Directivă. Împreună cu promovarea agriculturii organice, IPM este unul dintre instrumentele pentru gestionarea dăunătorilor cu un consum redus de pesticide și IPM trebuie implementat de către toți utilizatorii profesioniști.
• IPM implică o abordare integrată pentru prevenirea și/sau suprimarea organismelor dăunătoare plantelor prin utilizarea tuturor informațiilor, instrumentelor și metodelor disponibile.
• IPM își propune să mențină utilizarea pesticidelor și a altor forme de intervenție doar la niveluri care sunt economic și ecologic justificate și care reduc sau minimizează riscul pentru sănătatea umană și mediul înconjurător.
• Metodele biologice, fizice și alte metode non-chimice durabile trebuie preferate metodelor chimice dacă acestea asigură un control satisfăcător al dăunătorilor.
Definiția IPM
Managementul integrat al dăunătorilor (IPM) înseamnă luarea în considerare atentă a tuturor metodelor disponibile de protecție a plantelor și integrarea ulterioară a măsurilor adecvate care descurajează dezvoltarea populațiilor de organisme dăunătoare și mențin utilizarea produselor de protecție a plantelor și a altor forme de intervenție la niveluri care sunt economic și ecologic justificate și care reduc sau minimizează riscurile pentru sănătatea umană și mediul înconjurător. 'Managementul integrat al dăunătorilor' pune accentul pe creșterea unei culturi sănătoase cu cel mai mic impact posibil asupra agroecosistemelor și încurajează mecanismele naturale de control al dăunătorilor.
Principiile controlului dăunătorilor
1. Prevenirea și/sau suprimarea organismelor dăunătoare ar trebui să fie realizate sau susținute printre alte opțiuni, în special prin:
- rotația culturilor,
- utilizarea tehnicilor adecvate de cultivare (de exemplu, tehnica de semănat pe sol nepregătit, date și densități de semănat, lucrările de conservare a solului, tăierea și semănatul direct),
- utilizarea, atunci când este potrivit, a soiurilor rezistente/tolerante și a semințelor și materialului săditor standard/certificat,
- utilizarea fertilizării echilibrate, a îngrășămintelor și a practicilor de irigații/drenaj,
- prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare prin măsuri de igienă (de exemplu, prin curățarea regulată a utilajelor și echipamentelor),
- protecția și îmbunătățirea organismelor benefice importante, de exemplu, prin măsuri adecvate de protecție a plantelor sau utilizarea infrastructurii ecologice în interiorul și în afara siturilor de producție.
2. Organismele dăunătoare trebuie monitorizate prin metode și instrumente adecvate, atunci când acestea sunt disponibile. Astfel de instrumente adecvate ar trebui să includă observațiile în câmp, precum și sistemele de avertizare, prognozare și diagnostic precoce, științific fundamentate, atunci când este fezabil, precum și utilizarea sfaturilor de la consilieri calificați profesional.
3. Bazându-se pe rezultatele monitorizării, utilizatorul profesionist trebuie să decidă dacă și când să aplice măsuri de protecție a plantelor. Valorile prag robuste și științific fundamentate sunt componente esențiale pentru luarea deciziilor. Pentru organisme dăunătoare, nivelurile de prag definite pentru fiecare regiune, zonă specifică, cultură și condiții climatice particulare trebuie luate în considerare înainte de tratamente, atunci când este fezabil.
4. Metodele sustenabile biologice, fizice și alte metode non-chimice trebuie să fie preferate metodelor chimice dacă acestea asigură un control satisfăcător al dăunătorilor.
5. Pesticidele aplicate trebuie să fie cât mai specifice posibil pentru țintă și să aibă cele mai mici efecte secundare asupra sănătății umane, a organismelor non-țintă și a mediului înconjurător.
6. Utilizatorul profesionist ar trebui să limiteze utilizarea pesticidelor și a altor forme de intervenție la nivelurile necesare, de exemplu, prin doze reduse, frecvență de aplicare redusă sau aplicații parțiale, dacă nivelul de risc în vegetație este acceptabil și dacă nu crește riscul de dezvoltare a rezistenței în populațiile de organisme dăunătoare.
7. În cazul în care riscul de rezistență la o măsură de protecție a plantelor este cunoscut și în cazul în care nivelul organismelor dăunătoare necesită aplicarea repetată a pesticidelor la culturi, ar trebui să se aplice strategii anti-rezistență disponibile pentru a menține eficacitatea produselor. Aceasta poate include utilizarea mai multor pesticide cu diferite moduri de acțiune.
8. Bazându-se pe înregistrările privind utilizarea pesticidelor și pe monitorizarea organismelor dăunătoare, utilizatorul profesionist ar trebui să verifice succesul măsurilor de protecție a plantelor aplicate [10].
Beneficiile viitoare ale bazării pe agricultura locală
Importanța alimentelor locale
Un om modern nu ar trebui să fie indiferent la tipul de hrană pe care o consumă. Din punct de vedere al sănătății, se recomandă consumul de legume și fructe sezoniere din mediul local, deoarece acestea sunt de obicei mai bine coapte și au o valoare biologică (nutrițională) mai mare. Motivele pentru care ar trebui să cumperi alimente locale includ:
Reducerea distanței parcursă de alimente: Multe dintre produsele alimentare de pe rafturile supermarketurilor au parcurs distanțe lungi pentru a ajunge în farfurie. Prin scurtarea lanțului alimentar, consumatorii pot reduce kilometrii parcurși de alimente și, odată cu aceasta, emisiile de carbon. Mai presus de toate, se reduce și poluarea indirectă prin consum. Cumpărând local, poți contribui cu adevărat la reducerea emisiilor tale de gaze cu efect de seră și la impactul tău general.
Este mai sănătos: Există mai multe șanse să obții produse de calitate superioară dacă cumperi local. Dacă sursa este locală, ai garantată urmărirea completă a traseului alimentelor înapoi până la fermă. Nu este nevoie să adaugi conservanți sau alte substanțe chimice la alimentele locale pentru a le menține proaspete în timpul transportului. Fructele și legumele încep să-și piardă nutrienții în termen de 24 de ore de la recoltare, astfel că alimentele crescute local sunt cele mai bogate în nutrienți atunci când sunt culese la apogeul maturării.
Se folosește mai puțină ambalare: Cumpărând de pe piețele locale, ai ocazia să reduci risipa de alimente și ambalaje. Multe dintre alimentele produse sunt risipite de la sămânță până la farfurie, iar deșeurile sunt generate în toate etapele lanțului de aprovizionare, de la producție și recoltare până la distribuție și consum (unde se produce cel mai mare procentaj de deșeuri în această etapă).
Ajută economia locală: La nivel fundamental, atunci când cumperi local, mai mulți bani rămân în comunitate. Dacă analizăm mai atent modul în care circulă banii, putem vedea consecințele economice profunde ale menținerii banilor în orașe sau regiuni și modul în care soarta multor comunități din țară și din lume depinde din ce în ce mai mult de acest lucru. Deoarece fermierii locali nu au aceleași costuri de transport și distribuție ca marii agribusiness-uri, ei pot păstra mai mult din profitul vânzărilor lor, ceea ce ajută micile agribusiness-uri să devină mai prospere.
Se protejează diversitatea genetică: Multe tipuri de produse cultivate folosesc tehnologii comerciale moderne din anumite lanțuri genetice. În agricultura la scară mică, fermierii pot folosi diferite tipuri de culturi cu multe culori diferite, ceea ce ajută la conservarea diversității genetice a culturilor. Similar, la o fermă mică se pot crește diverse animale, contribuind la creșterea biodiversității și oferind mai multe opțiuni consumatorului [11].
Figura 3: De ce alimentele produse local ar trebui să fie mereu prima opțiune.
Sursa: https://www.green-sail.com/blog/why-locally-produced-food-should-always-be-your-first-choice
Producția locală de alimente poate contribui la crearea de locuri de muncă în zonele rurale, consolidând economia locală. În plus, se asigură o mai mare securitate alimentară, în special pentru comunitățile din întreaga lume care suferă de foamete și sărăcie. Unele cercetări au descoperit că atunci când fermierii mici devin o prioritate în sectorul alimentar global, comunitățile pot prospera. De asemenea, alimentele locale au adesea un gust mult mai bun decât cele provenite de la fermele industrializate. Sezonul de recoltare începe la vârful maturității, nu devreme, astfel încât produsele să se maturizeze la un timp după ce au fost recoltate. Ca rezultat, alimentele sau produsele locale sunt mai bogate în nutrienți. Ele nu trebuie să călătorească la fel de mult - cu cât hrana stă mai mult, cu atât sunt pierduți mai mulți nutrienți. O schimbare socială către consumul sezonier ar presupune să începem să ne bazăm pe agricultura locală, ceea ce ar ajuta și cu distanța nutritivă. Așa-numitele calendare alimentare sezoniere sunt cunoscute în multe țări, cum ar fi Africa de Sud, unde există EatOut, care oferă infografii ale produselor sezoniere. Thailanda oferă grafice sezoniere Union Fresh cu coduri de culoare pentru alimentele sezoniere. Chiar și în Olanda, există ghiduri alimentare sezoniere și multe opțiuni pentru legume proaspete. Investind acum în fermele locale, comunitățile pot investi în fermele locale și în viitor. Producția locală de alimente sprijină astfel, la rândul său, familiile locale, conservă diversitatea genetică și prezența locală a plantelor, ceea ce înseamnă că fermele viitoare vor fi mai rezistente și mai sănătoase. În viitor, va trebui să ne bazăm mai mult pe agricultura locală dacă industria trebuie să hrănească o populație în creștere și să mențină economia. Fermele mici cresc securitatea alimentară pentru comunitățile sărace și au un impact mai mic asupra mediului. Acestea sunt cauze pe care toată lumea le poate sprijini pe măsură ce populația și cererea continuă să crească.
Bibliografie
Intrenational food policy research institute
Clapp, J. (2017) Food self-sufficiency: Making sense of it, and when it makes sense. Food policy 66: 88-96
Kc, K. B., Pant, L. P., Fraser, E. D., Shrestha, P. K., Shrestha D. (2016) Assessing links between crop diversity and food self-sufficiency in three Copyright@ Jean Pierre Enriquez | Biomed J Sci & Tech Res | BJSTR. MS.ID.005061. Volume 31- Issue 2 DOI: 10.26717/BJSTR.2020.31.005061 23988 agroecological regions of Nepal. Regional Environmental Change 16(5): 1239-1251. 5.
Bucagu, C., Vanlauwe, B., Van Wijk, M. T., Giller, K. E. (2014) Resource use and food self-sufficiency at farm scale within two agro-ecological zones of Rwanda. Food security 6(5): 609-628.
Falcon, W. P., Naylor, R. L. (2005) Rethinking food security for the twentyfirst century. American Journal of Agricultural Economics, 87(5): 1113-1127.
Barrientos, S. D. L., Magana, M. A. (2016) Milpa and backyard contribution to self-sufficiency food in Mayan communities of Yucatan. Social Studies 24(47): 182-203
International Journal of Environment and Climate Change 13(3):104-108
Urek, G., Knapi, M., Zemljic Urban, I., Škerlavaj, V., Simon, A., Persolja, J., Rak Cizej, M., Radisek, S., Lesnik, M. MOŽNOSTI IN UKREPI ZA ZMANJŠANJE TVEGANJA ZARADI RABE FITOFARMACEVTSKIH SREDSTEV, Zbornik predavanj in referatov 11. Slovenskega posvetovanja o varstvu rastlin z mednarodno udeležbo Bled, 5.–6. marec 2013.
https://www.green-sail.com/blog/why-locally-produced-food-should-always-be-your-first-choice